Maduro califică exerciţiile militare ale Statelor Unite cu Trinidad şi Tobago drept „iresponsabile”

Preşedintele venezuelean Nicolás Maduro a calificat, sâmbătă, drept „iresponsabile” noile exerciţii militare ale Trinidad şi Tobago cu Statele Unite, ale căror operaţiuni în Marea Caraibelor împotriva traficului de droguri irită Caracasul.

Aceste manevre comune, care vor avea loc de duminică până vineri, sunt cele de-a doua în mai puţin de o lună între Washington şi micul său aliat insular vecin cu Venezuela.

„Guvernul din Trinidad şi Tobago a anunţat recent exerciţii militare iresponsabile, împrumutând apele sale din faţa statului Sucre (în Venezuela, n.r.) pentru exerciţii militare care pretind a fi ameninţătoare pentru o republică precum Venezuela, care nu se lasă ameninţată de nimeni”, a declarat Nicolás Maduro în cadrul unui eveniment public la Caracas.

Liderul a invitat simpatizanţii săi din regiunile estice ale ţării să organizeze o „veghe şi o marş permanent pe străzi” în timpul acestor manevre, chemându-i să „se mobilizeze cu fervoare patriotică pentru a le spune «Plecaţi, nave imperialiste!»”. Cu toate acestea, Maduro a îndemnat populaţia să „nu cadă în provocare în niciun moment”.

Exerciţiile au loc în contextul în care prezenţa militară americană în regiune s-a întărit considerabil odată cu sosirea recentă a portavionului Gerald Ford, cel mai mare din lume. Un distrugător american acostat deja în octombrie în Trinidad şi Tobago pentru alte exerciţii pe care Venezuela le-a calificat drept provocare.

Din septembrie, Statele Unite efectuează lovituri aeriene în largul Americii Latine împotriva navelor prezentate, fără dovezi, ca aparţinând traficanţilor de droguri. Aceste atacuri au distrus cel puţin 21 de nave în timpul a 20 de asalturi în apele internaţionale, provocând cel puţin 80 de morţi. Această campanie a agravat semnificativ tensiunile regionale, în special cu Venezuela.

Preşedintele Donald Trump îl acuză pe Nicolás Maduro că este şeful unui cartel, iar justiţia americană oferă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru capturarea sa. Potrivit Caracasului, Washingtonul încearcă să folosească lupta împotriva drogurilor ca pretext pentru a impune o schimbare de regim în Venezuela şi a pune mâna pe petrolul ţării.

Marjorie Taylor Greene spune că a primit „avertismente pentru siguranţa sa” după postările legate de Trump

Fondurile speculative americane şi-au redus expunerea la acţiunile companiilor supranumite ”Magnificent Seven,” în trimestrul al treilea