Pompierii italieni au anunţat luni seara că au găsit corpul uneia dintre două persoane date dispărute în urma unei alunecări de teren, în noaptea de duminică spre luni, în provincia Gorizia, în nord-estul Italiei, care a luat trei case, relatează AFP.
”Căutările continuă în vederea găsirii celei de a doua persoane dată dispărută”, au anunţat pe X pompierii.
Ei nu au precizat identitatea victimei, al cărei corp a fost găsit după mai multe ore de căutări.
Presa italiană scrie că este vorba despre un cetăţean german în vârstă de aproximativ 30 de ani.
Firefighters in Italy search for two people missing after a mudslide tore through a home overnight in Brazzano di Cormons.
A woman and a 35-year-old German man remain unaccounted for. One person has already been rescued.
— Al Jazeera English (@AJEnglish)
Acesta, scrie presa italiană, a plecat de la domiciliu, la Cormons, o comună situată în apropiere de Udine, în Friuli-Veneţia Giulia, pentru a afla veşti despre un vecin,l în vârstă de 83 de ani, pe ploaie torenţială, atunci când a avut loc alunecarea de teren.
Alunecarea de teren a avut loc în urma unor ploi torenţiale care au provocat revărsarea râului Torre şi torente de noroi pe străzi.
”A plouat aproximativ 260 de milimetri pe metrul pătrat în opt ore, ceea ce ne-a îngenunchiat comunitatea”, a declarat într-o înregistrare video postată pe Facebook primarul din Cormons, Roberto Felcaro.
Cormons (GO), edifici crollati per frana: proseguono le ricerche dei due segnalati come dispersi. I con squadre , ed escavatori scavano tra le macerie delle abitazioni [ 14:30]
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco)
”Ploile de noaptea trecută au cauzat pagube importante şi perturbări pe întregul nostru teritoriu. Un dispoziv important al poliţiei, pompierilor şi Protecţiei Civile este desfăşurat neîncetat”, a anunţat el anterior pe reţeaua de socializare.
Luni dimineaţa, salvatori au reuşit să scoată un bărbat dintre dărămăturile casei sale.
Colata di fango nella notte a Cormons (Gorizia), travolto un edificio di tre piani: un uomo è stato estratto vivo, due persone, un 35enne e un’anziana, mancano all’appello.
— Agenzia ANSA (@Agenzia_Ansa)
El a fost transportat la spital cu un picior rupt, scrie presa locală.
Cormons (GO), tre gli edifici coinvolti dalla frana, in corso ricerche ragazzo e anziana segnalati come dispersi. Impegnate squadre usar [ 10:00]
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco)
Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate de pe aceperişurile caselor lor, în mai multe comune afectate de inundaţii în provincia Gorizia, a anunţat adjuncta ministrului italian al mediului, Vannia Gava.
Primarul din Cormons a anunţat că, din cauza unor noi ploi, prevăzute în următoarele ore, mai multe familii care locuiesc în zona în care a avut loc prima alunecare de teren urmau să fie evacuate, după ce pompieri şi Ptotecţia Civilă au anunţat că alunecarea de teren poate continua.


