Meciul România-San Marino: Andrei Raţiu – Sunt puţin dezamăgit, puteam mai mult în grupă

Jucătorul Andrei Raţiu a declarat, marţi seară, că este dezamăgit, deoarece naţionala României ar fi putut obţine rezultate mai bune în grupa H de calificare la CM-2026.

„Sunt fericit că am câştigat cum trebuie, că am lăsat o imagine bună publicului, care a stat în ploaie şi frig. Sunt puţin dezamăgit, puteam mai mult în grupă. Probabil ne-am trezit prea târziu şi nu am reuşit nici să ajungem la locul 2. Nu ne-am câştigat dreptul la a alege adversara din martie, cine va fi, va fi”, a declarat Raţiu.

Naţionala României a câştigat ultimul meci disputat în acest an, scor 7-1, cu San Marino, în preliminariile CM-2026. Tricolorii încheie grupa H pe locul 3 şi vor fi nevoiţi să treacă de baraj pentru a ajunge în America

Tricolorii au încheiat grupa pe poziţia a treia, după Austria, calificată direct la Mondial, şi Bosnia-Herţegovina, care va merge la baraj.

România mai are însă o şansă de calificare la Cupa Mondială, prin intermediul play-off-ului programat în martie 2026. Joi, 20 noiembrie, va avea loc tragerea la sorţi în urma căreia vom afla adversarul din prima urnă pe care îl vom întâlni, în deplasare, în 26 martie 2026. De asemenea, vom cunoaşte şi celelalte două naţionale pe care tricolorii le vor putea întâlni în finala pentru Mondial, din 31 martie, în funcţie de cine merge mai departe.

 

Meciul România-San Marino: Ianis Hagi – Mergem cu toate forţele înainte înspre martie şi să ne vedem în SUA!

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo