Prejudiciu de peste 300.000 de euro: Turcia a deplâns un furt de bijuterii din vestiarul său la meciul cu Spania

Delegaţia turcă a deplâns furtul unui ceas de lux şi a două inele din vestiarul stadionului Cartuja din Spania, cu ocazia meciului de calificare la Cupa Mondială 2026, de marţi. Valoarea prejudiciului este estimată la peste 300.000 de euro.

Potrivit Marca, delegaţia ar fi semnalat pierderea unui ceas de lux în valoare de 200.000 de euro şi a două inele estimate la 60.000 de euro fiecare.

Ancheta ar fi progresat foarte repede, deoarece obiectele preţioase furate au fost găsite rapid şi cel puţin o persoană ar fi fost arestată. Alte arestări ar putea urma, deoarece anchetatorii încearcă să stabilească dacă persoana sau persoanele suspectate lucrează la stadion sau au intrat ilegal acolo. Poliţiştii studiază modul în care a avut loc furtul şi cine se află în spatele presupusului furt.

Turcia va încerca să obţină calificarea la a treia Cupă Mondială din istoria sa, după cele din 1954 şi 2002 (unde a ocupat locul 3). Turcii vor juca la barajul din martie, unde ar putea întâlni România. 

Bihor – Accident grav în parcarea unui centru medical. Un bărbat în scaun cu rotile a murit, iar un altul a fost rănit – FOTO

INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total au crescut, în termeni nominali, cu 5,2%, în primele nouă luni