MAI, noi precizări despre Sistemul E-Sigur, care va fi extins – Camerele instalate de autorităţile locale, extrem de diverse; interconectarea se va face doar după omologare / Datele transmise trebuie să fie corecte pentru a evita anularea în instanţă

Ministerul Afacerilor Interne face, joi, noi precizări în legătură cu Sistemul E-Sigur şi utilizarea camerelor de monitorizare a traficului, după acuzaţiile aduse de Cătălin Drulă. Instituţia arată că OUG supusă dezbaterii publice stabileşte clar cadrul legal prin care imaginile transmise de către camerele din trafic sunt folosite pentru identificarea abaterilor şi generarea de procese verbale digitale. Apoi, mai este o etapă care să permită conectarea camerelor instalate de către autorităţile locale. Întrucât acestea au instalat fiecare alt tip de cameră şi cu alte caracteristici, ele trebuie toate omologate şi testate, înainte de a fi conectate la sistemul naţional. În caz contrar, pot apărea erori care pot duce la anularea în instanţă a proceselor verbale.

”Afirmaţiile conform cărora «camerele există, legea există, primăriile sunt pregătite, lipseşte doar voinţa MAI» sunt profund eronate şi ignoră realitatea tehnică, juridică şi operaţională care guvernează implementarea unui sistem automatizat la scară naţională”, au transmis oficialii MAI, într-un comunicat de presă.

MAI precizează, în primul rând, că Sistemul E-Sigur nu este blocat, el se află în etapa de integrare şi omogenizare tehnică

”Implementarea unui sistem naţional nu se reduce la simpla existenţă a unor camere video. Aşa cum monitorul nu este calculatorul, camera nu este sistemul E-Sigur”, au mai transmis oficialii MAI.

Potrivit acestora, E-Sigur înseamnă:

  • infrastructură naţională de procesare video,
  • algoritmi ANPR şi module de analiză automată,
  • fluxuri securizate de date,
  • audit tehnic şi metadate certificate,
  • conectări cu bazele de date MAI,
  • comunicare cu proprietarul şi/sau contravenientul,
  • arhitectură unică pentru toate UAT-urile.

Ministerul precizează că autorităţile locale au instalat echipamente extrem de diverse, cu standarde, tehnologii şi protocoale diferite.

Procesul de omogenizare, testare şi certificare este în desfăşurare, iar MAI poate valida conectarea doar după ce camerele îndeplinesc cerinţe stricte privind:

  • acurateţea datelor,
  • securitatea cibernetică,
  • auditarea tehnică,
  • compatibilitatea cu hub-ul MAI.

În plus, potrivit oficialilor MAI, proiectul de OUG iniţiat de ministrul Cătălin Predoiu, ”este fundamentul care permite funcţionarea completă a sistemului”.

”Cadrul legislativ actual permite doar un volum limitat de procesări automate, în fiecare situaţie fiind validate individual de poliţist. În prezent, foarte multe operaţiuni trebuie făcute manual, autorităţile locale trebuie să asigure capabilităţi şi/sau servicii de imprimare masivă şi comunicare a documentelor întocmite în legătură cu încălcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice”, mai arată MAI.

Potrivit instituţiei, proiectul de OUG:

  • permite procesarea automată a abaterilor, într-un volum masiv
  • digitalizează complet interacţiunea dintre poliţist, proprietar şi contravenient
  • elimină dublarea absurdă a corespondenţei (solicitarea art. 39)
  • defineşte cadrul probatoriului digital, în contextul în care comunicarea procesului verbal este o etapă esenţială pentru valabilitatea acestuia şi exercitarea dreptului de apărare.

Ministerul precizează că, pentru prima dată în România, sancţionarea automată devine posibilă la scară largă.

”Cadrul legal actual defineşte clar fluxul Camera → Agent constatator, în care mijloacele tehnice omologate surprind abaterea, generează imaginea şi metadatele aferente, iar agentul rutier validează contravenţia pe baza probatoriului digital. Acest prim flux este deja bine conturat juridic şi reprezintă fundamentul constatării moderne a abaterilor. Ceea ce întăreşte decisiv proiectul E-Sigur este al doilea flux, Agent constatator → Proprietar şi, ulterior, →  Contravenient, care până acum era fragmentat şi puternic birocratizat. Prin noile prevederi, acest flux devine digital, unitar şi puternic automatizat: proprietarul este identificat direct în bazele de date, comunicările se realizează electronic, iar procesul-verbal este generat şi semnat digital”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Potrivit MAI, astfel, E-Sigur ”consolidează şi operaţionalizează relaţia juridică dintre constatarea tehnică şi sancţiunea aplicată persoanei responsabile, făcând posibil un volum mare de procesări, rapiditate procedurală şi un grad ridicat de acurateţe probatorie”.

Optimizările propuse pentru sistemul E-Sigur reprezintă ”singura opţiune viabilă pentru utilizarea eficientă a resursei umane a Poliţiei Rutiere şi pentru asigurarea unei prezenţe substanţiale în teren, acolo unde acţiunea directă a poliţistului este indispensabilă”.

”Astfel, personalul rutier poate să acţioneze cu efective sporite în misiuni care nu pot fi realizate prin mijloace tehnologice – precum testarea consumului de alcool şi droguri, identificarea şoferilor agresivi sau intervenţia imediată în situaţii de risc. În acest fel, sistemul contribuie simultan la fluidizarea traficului, la creşterea vizibilităţii poliţiei pe drumurile publice şi la scoaterea rapidă din trafic a celor care reprezintă un pericol real şi care nu pot fi detectaţi exclusiv prin sisteme automate”, mai arată MAI.

În plus, reprezentanţii instituţiei transmit că aplică legea în baza procedurilor tehnice şi responsabilităţilor legale, nu a presiunilor politice.

Comunicatul face referire la ”presiunile publice pentru «accelerare»”, care  ignoră faptul că sistemele automate necesită:

  • garanţii tehnice solide,
  • verificări riguroase,
  • resurse financiare consistente,
  • standarde de securitate cibernetică,
  • validări metrologice,
  • audit şi trasabilitate probatorie.

”Un sistem lansat neomologat ar genera erori, anulări masive în instanţă şi ar compromite încrederea publicului. MAI nu poate şi nu va sacrifica legalitatea pentru declaraţii politice”, se mai arată în comuniocatul de presă.

Instituţia precizează că s-au aplicat deja sancţiuni automate – încă din ianuarie 2025, contrar afirmaţiilor publice.

Până în prezent au fost procesate peste 30.000 de abateri folosind infrastructura de aproximativ 700 de camere operative.

Acest lucru demonstrează că sistemul funcţionează şi evoluează, nu este blocat.

MAI mai transmite că, în prezent, E-Sigur permite, pentru prima dată, realizarea unui flux probatoriu complet digital:

  • Captura evenimentului (imagine/video + metadate).
  • Identificarea automată prin ANPR.
  • Asocierea cu proprietarul din baza de înmatriculări.
  • Minuta digitală a constatării, generată de sistem.
  • Proces-verbal generat electronic.

Reprezentanţii ministerului precizează că acesta este standardul european utilizat în Franţa (ANTAI), Olanda, Belgia sau UK.

”MAI îşi exprimă regretul pentru fiecare tragedie rutieră, însă folosirea unor accidente pentru atac politic nu contribuie la siguranţa rutieră. În acest moment, proiectul E-Sigur se află în procedură de transparenţă decizională şi include observaţiile transmise de Asociaţia Municipiilor din România. Prin acest proiect, prezentăm 19 concepte majore de intervenţie normativă”, se mai arată în comunicatul de presă.

Consultarea publică este deschisă încă 10 zile, pentru ca toate instituţiile şi cetăţenii să poată contribui responsabil.

”Concluzie – MAI nu amână nimic, implementează, etapizat şi responsabil, în limita fondurilor disponibile, cel mai modern sistem rutier din România. MAI va continua implementarea sistemului în ritm responsabil, tehnic şi legal, nu în ritm electoral”, transmit oficialii MAI.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, marţi, că Sistemul ”E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră” va fi extins, urmând a se colecta imagini de la toate camerele montate de autorităţile locale, dar şi trimise de şoferi din trafic.

”Nu, nu este vorba de «Big Brother», ci de un scut digital de protecţie şi de siguranţă”, transmitea ministrul, precizând, de asemenea, că un procent din amenzile achitate va fi direcţionat către educaţia rutieră şi către mentenanţa sistemelor tehnice.

 

 

 

 

Cristian Nacu, Senior Country Officer pentru România, International Finance Corporation – World Bank Group, participă la evenimentul premium tradiţional News.ro „RoInvest” – ediţia a VI-a

FRF introduce “Silent Day” în competiţiile de juniori, U13 şi U14, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului