Primul şef hispanic al Poliţiei din New York, Edward Caban, vizat de anchete judicare, demisionează. Eric Adams îl înlocuieşte, interimar, cu un fost oficial FBI, Tom Donlon

Şeful Poliţiei din New York (NYPD), cea mai importantă din Statele Unite, Edward Caban – vizat de anchete judiciare – a demisionat din funcţie, anunţă joi primarul oraşului, Eric Adams, relatează AFP.

”Tocmai am acceptat demisia şefului NYPD Edward Caban”, a declarat presei primarul democrat, care l-a numit în urmă cu un an la şefia acestei instituţii din care fac parte aproximativ 36.000 de agenţi.

Primarul s-a declarat ”surprins” de ”anchete în curs care au fost dezvăluite recent” şi a anunţat, fără să facă alte precizări, că le ia ”foarte în serios”.

Eric Adams a anunţat că l-a numit pe Tom Donlon, un fost oficial din poliţia federală (FBI), să asigure interimatul.

Presa americană scrie că anchetatorii i-au confiscat săptămâna trecută telefonul lui Edward Caban.

El este ţintit din cauza legăturilor pe care le are, prin fratele său, cu lumea de noapte newyorkeză, scrie presa.

CORUPŢIE

Acest lucru intervine în contextul în care primarul şi echipa sa sunt vizaţi de o serie de anchete cu privire la corupţie ale justiţiei federale, potrivit The New York Times (NYT) şi CNN.

Nimeni nu a fost inculpat deocamdată în aceste proceduri, cu contururi pentru moment vagi.

Însă, în august, Eric Adams dădea asigurări că avea să transmită documentele necesare pentru a pune capăt acestei anchete cu privire la presupuse fapte de corupţie care-l vizează pe el şi echipa sa de campanie, lansate în urmă cu mai multe luni.

Potrivit biografiei oficiale a lui Edward Caban, el şia- început cariera ca simplu agent al faimoasei NYPD, patrulând pe străzile din Bronx în 1991, după care a urcat în ierarhie.

Eric Adams l-a numit la şefia Poliţiei din New York în iunie 2023, când a devenit primul hispanic la conducerea NYPD.

George Simion, liderul AUR, şi-a prezentat planul pentru energie în judeţul Gorj: Nu sunt un om care este specialist în domeniu / Sunt un om care i-a ascultat pe specialişti / Trebuie să exploatăm toate resursele naturale ale României

Consiliul Judeţean Timiş lansează licitaţia pentru demolarea Stadionului ”Dan Păltinişanu” / Valoarea estimată a lucrărilor, aproape 20 de milioane de lei / Noul stadion va costa 140 de milioane de euro