Fernandinho, care a fost antrenat de Mircea Lucescu la Şahtior, şi-a anunţat retragerea. Brazilianul are 40 de ani

După douăzeci şi doi de ani în lumea fotbalului profesionist, fostul internaţional brazilian Fernandinho, care a câştigat cinci titluri în Anglia cu Manchester City, şi-a încheiat cariera joi. A fost elevul lui Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk, în perioada 2005-2013.

Era unul dintre acei jucători asupra cărora timpul părea să aibă o influenţă limitată, dar, la patruzeci de ani, Fernandinho a luat în sfârşit decizia de a-şi încheia cariera, după douăzeci şi doi de ani de prezenţă continuă în fotbalul profesionist şi doar trei cluburi. La Atletico Paranaense, clubul său de formare, la care s-a întors în 2022, la Şahtior Doneţk şi la Manchester City, unde fostul mijlocaş defensiv s-a făcut cunoscut la nivel mondial între 2013 şi 2022. 

„Am alergat treizeci de minute astăzi şi sunt epuizat. Nimic din fotbal nu mă mai motivează”, a declarat el pentru ziarul brazilian Globo. „Am realizat tot ce am putut. Acum este momentul să mă bucur de familie. ”

Deşi a purtat de 53 de ori tricoul echipei naţionale a Braziliei, cu care a câştigat Copa America în 2019, Fernandinho şi-a construit mai ales un palmares bogat la Citizens. Sub tricoul albastru al Manchester City, a câştigat de cinci ori Premier League (2014, 2018, 2019, 2021 şi 2022), dar şi şase Cupe ale Ligii engleze şi o Cupă FA în 2019.

Întors în Brazilia în vara anului 2022, Fernandinho a disputat ultimul său meci oficial în decembrie 2024 cu Paranaense, unde a ajuns la sfârşitul contractului în ianuarie.

Fatima Bosch din Mexic, jignită de organizatori în timpul concursului, a fost încoronată Miss Universe

FT: SUA cer Ucrainei să accepte planul de pace până la 27 noiembrie