România finalizează aplicaţia de finanţare în cadrul Programului SAFE, care va fi discutată luni în CSAT / Propunerile vizează alocarea a peste 4 miliarde de lei pentru infrastructură de transport

Primul ministru Ilie Bolojan a anunţat că autorităţile încheie, vineri, procedurile privind pregătirea aplicaţiei de finanţare în cadrul Programului SAFE, prin care România poate împrumuta, la dobânzi mici şi în condiţii avantajoase, miliarde de euro pentru industria de apărare. Proiectul propus de România, care va fi discutat săptămâna viitoare în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prevede alocarea de finanţare pentru capetele din Autostrada Moldovei, dar şi faptul că jumătate din dotările finanţate prin acest program vor fi produse în România.

„În ceea ce priveşte Programul SAFE, astăzi se încheie toate procedurile prin care Guvernul  României pregăteşte aplicaţia de finanţare. Este o aplicaţie în valoare de 16,6 miliarde euro din care 4,2 miliarde reprezintă finanţări alocate pe componenta se infrastructură şi peste 12 miliarde sunt dotări pentru Armată, pentru Ministerul de Interne şi pentru celelalte forţe din sistemul de apărare naţională”, a anunţat Ilie Bolojan, vineri după-amiază, într-o conferinţă de presă.

Premierul a arătat că peste 90% din banii propuşi a fi alocaţi pentru componenta de transporturi vor fi folosiţi pentru capetele de autostradă din Moldova Paşcani-Ungheni şi Paşcani-Siret, care nu mai aveau finanţare.

„Lucrările care astăzi se desfăşoară în forţă pe tronsonul dintre Bucureşti şi Paşcani vor putea fi continuate în anii următori, în aşa fel încât, în 2029-2030 şi aceste tronsoane să fie finalizate şi nordul României să fie conectat de sud pe relaţia Ucraina – Bucureşti şi Republica Moldova Bucureşti”, a subliniat primul ministru.

Bolojan a precizat că aplicaţia va fi dezbătută, luni, în CSAT, iar apoi va fi transmisă Comisiei Europene.

„În următoarele două luni va fi analizată această aplicaţie, în aşa fel încât, estimăm că cel mai târziu la finalul primului trimestru al anului viitor vom şti cu exactitate care sunt proiectele care vor fi finanţate prin acest program”, mai afirmă premierul.

Bolojan anunţă că autorităţile vor continua negocierile cu firme care vor asigura dotări pentru domeniul militar, dar şi cu ţări cu care România va face achiziţii comune.

Potrivit premierului, depunerea acestei aplicaţii asigură dotarea Armatei Române şi respectă angajamentele asumate de România în faţa partenerilor externi privind creşterea contribuţiei pentru apărare, iar, pe de altă parte, susţine industria de apărare, integrează companiile româneşti private „în lanţul valoric al industriei europene de apărare” şi, în plus, asigură finanţare pentru unele proiecte de infrastructură de transport.

„Una din ţintele pe care le-au avut colegii noştri a fost aceea de a obţine ca 50% din ceea ce se livrează să fie produs în România. (…) De asemenea, ne ajută mult la scăderea deficitului, la controlul bugetar, având în vedere că acest credit este contractat de România la dobânzi care sunt la jumătate faţă de cele pe care le plătim azi şi, de asemenea, în condiţii avantajoase, cu o perioadă de graţie de 10 ani şi o rambursare de aproximativ 40 de ani”, a subliniat primul ministru.

Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar “Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), aceasta fiind a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru, după Polonia, în cadrul acestui program strategic.

SAFE, un instrument european cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro, este creat pentru a sprijini statele membre să facă investiţii rapide şi importante în industria şi tehnologia de apărare. 

 

Premierul Bolojan, despre creşterea impozitelor pe proprietaţi la persoanele fizice, de la începutul anului viitor: Era necesară, era un angajament al României, încă de anii trecuţi / Ponderea acestor impozite în PIB, mult mai mică decât media UE

Ilie Bolojan: Pachetul fiscal stă la baza bugetului pe anul viitor. Adoptarea lui ne permite să ne depunem cererea de plată numărul 4, care este în valoare de 2,62 de miliarde de euro