Axios dezvăluie un nou document în trei puncte, care prevede garanţii de securitate oferite Ucrainei timp de zece ani.El a fost trimis după planul în 28 de puncte. Conţine garanţii ”calchiate pe principiile Articolului 5 al NATO” şi preia conceptul de ”se

Americanii au trimis un nou document – în trei puncte -, după ce au prezentat un plan în 28 de puncte Ucrainei, cu privire la garanţiile de securitate ”calchiate pe principiile Articolului 5 al NATO” şi care preiau conceptul de ”securitate colectivă”, dezvăluie Avios.

”Un atac armat semnificativ, deliberat şi susţinut al Federaţiei ruse” va fi considerat ”o ameninţare la adresa păcii şi securităţii comunităţii transatlantice”.

În acest caz, preşedintele american ”va stabili măsurile necesare restabilirii securităţii”.

Aceste măsuri sunt variate – ”recurgere la forţa armată”, ”informaţii clasificate”, ”asistenţă logistică”, ”acţiuni economice şi diplomatice”.

Aliaţii Washingtonului ”se anhajează să acţioneze împreună cu Statele Unite pentru a răspunde oricărei încălcări calificate”.

Acest acord ”intră în vigoare imediat ce este semnat, rămâne valabil timp de zece ani şi poate fi reînnoit prin acord mutual”.

GARANŢII ÎNAINTEA UNUI ACORD AL UNUI ARMISTIŢIU

Kievul cere cu insistenţă – înainte de orice negocieri – garanţii de securitate americane.

Acestea ar urma să permită un eventual acord de pace sau cel puţin un armistiţiu, care să fie respectat de către Rusia,

Ucraina se teme ca Moscobva să profite de o oportunitate şi să semneze un acord provizoriu, pentru a se regrupa cu scopul de a lansa un nou asalt, în cazul în care aliaţii nu-i furnizează garanţii.

Kremlinul s-a angajat deja, în mai multe rânduri, să respecte suveranitatea şi frontierele Ucrainei.

Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, prevedea garanţii de securitate teritorială a Ucrainei din partea Statelor Unite şi Regatului Unit.

Acest lucru nu a împiedicat însă Kremlinul să invadeze Crimeea şi să lanseze apoi un atac la scară mare în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Bolojan: Acolo unde se dovedeşte că avem personal în plus, că avem oameni care nu performează, care sunt duşi în spate de către alţii, aceste posturi nu mai merită să rămână finanţate. Ele trebuie desfinţate. Acesta este adevărul

Consumatorii britanici de droguri sunt avertizaţi că ajută la alimentarea maşinăriei ruse de război. Traficanţii şi-au cumpărat o bancă în Kârgâzstan. Banii, scoşi din ţară în cutii de detergent sau lapte praf