Bolojan: În toate discuţiile pe care le-am avut cu mari investitori români, dar şi străini, acest impozit pe cifra de afaceri a fost reclamat că înhibă investiţiile / Cel mai târziu în decembrie, vom lua decizii pentru acest aspect

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în toate discuţiile pe care le-au avut cu mari investitori români, dar şi străini, acest impozit pe cifra de afaceri a fost reclamat că înhibă investiţiile, iar cel mai târziu în decembrie, vor lua decizii pentru acest aspect.

”Pentru România este important, pe de o parte, să atragă în continuare investiţii străine directe în România, să le menţină pe cele pe care le avem astăzi, să ne susţinem antreprenorii români şi să creăm condiţii, în genera, pentru ca toţi cei care sunt în România sau doresc să investească în România să poată să se dezvolte, să-şi atingă planurile de afaceri şi România să rămână o ţară pe agenda lor de investiţii”, a spus premierul Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă, despre planurile onor companii de relocare a activităţii în alte ţări.

Şeful Executivului a precizat că unele aspecte depind de noi, altele aspecte depind de pieţele internaţionale, de conjunturi.

”Gândiţi-vă ce a însemnat componenta de tarife care a fost în această perioadă, ce perturbări a făcut în pieţe şi evident sunt lucrurile care, aşa cum am spus, depind de noi, de la stabilirea salarului minim, de la stabilirea unor taxe şi de impozite, de la regulile de autorizare, de la debirocratizare, de la digitalizare. Toate aceste aspecte sunt câte un factor după care o companie decide dacă investeşte în România sau nu”, a explicat el.

”În toate discuţiile pe care le-am avut cu mari investitori români, dar şi străini, acest impozit pe cifra de afaceri a fost reclamat ca unul care înhibă investiţiile şi în discuţiile pe care le avem în momentul de faţă la grupul de lucru de la Ministerul de Finanţe, la care participă reprezentanţi specialişti de la toate partidele, aspectele care ţin de programe de sprijin pentru economie, de reducerea acestui impozit, sunt pe agenda de lucru”, a anunţat premierul.

El a arătat că, cel mai târziu în luna decembrie, vor lua decizii şi pentru aceste aspect”.

”În mod evident, cu cât condiţiile de a investi în România sunt mai atractive, cu cât avem o infrastructură mai bună, cu cât suntem mai predictivi, avem o forţă de muncă calificată, avem o productivitate mai bună, cu atât vom fi mai atractivi şi, într-adevăr, suntem într-o competiţie globală, suntem într-o competiţie regională şi pentru fiecare investiţie uneori trebuie să dai bătălii, să ţii cont de ceea ce oferă şi alţii şi alţii vor să atragă investiţii sau vor să şi le menţină pe cele care sunt în ţările lor şi asta este o prioritate, în etapa următoare”, a mai afirmat premierul.

Fotbal: Andrei Raţiu şi-a prelungit contractul cu Rayo Vallecano

Bolojan, despre remanieri în Guvern, în cazul în care ratăm jalonul din PNRR: Discutăm după data de 28 noiembrie de eventuală răspundere. Sper să îndeplinim aproape toate criteriile, în aşa fel încât să evităm dezangajarea banilor europeni