Braşov: Intervenţie a jandarmilor montani pentru recuperarea a patru adulţi şi a unui bebeluş/ Grupul de turişti se rătăcise pe un drum izolat, unde maşina a rămas împotmolită în noroi – VIDEO

Jandarmii montani din Braşov au intervenit pentru recuperarea unui grup de turişti, format din patru adulţi şi un bebeluş, după ce aceştia s-au rătăcit pe un drum izolat, iar maşina a rămas împotmolită în noroi. Jandarmii i-au însoţit pe jos, pe o distanţă de aproape 3 kilometri, până la autospecială, ei fiind duşi apoi la pensiunea unde erau cazaţi.

Jandarmeria Română a anunţat, sâmbătă, că jandarmii montani au fost alertaţi despre această situaţie vineri, printr-un apel la 112.

”Un grup format din patru adulţi şi un bebeluş de 3 luni s-a rătăcit pe un drum izolat din Fundăţica. Deviaţi de la drumul principal de o aplicaţie de trafic, turiştii au ajuns pe un drum greu practicabil, unde autoturismul a rămas împotmolit în noroi, fără a-l mai putea mişca de acolo. Prezenţa bebeluşului, lipsa semnalului telefonic şi apropierea întunericului au făcut ca intervenţia să devină o urgenţă absolută. Jandarmii au plecat imediat în căutarea lor, iar în aproximativ 50 de minute, folosind coordonatele GPS şi informaţiile primite de la apropiaţi, au reuşit să găsească grupul. Turiştii erau panicaţi, dar teferi”, a arătat sursa citată.

Însoţiţi de jandarmi, turiştii au mers aproape 3 kilometri până la autospecială, fiind apoi transportaţi în siguranţă la pensiunea la care erau cazaţi.

Box: „O să-l calc în picioare”, spune Anthony Joshua, înainte de confruntarea cu youtuberul Jake Paul

La Liga: Cu Ionuţ Radu titular, Celta s-a impus la Alaves, scor 1-0