Alertă în Ţările de Jos: Armata olandeză a deschis focul asupra unor drone deasupra bazei aeriene Volkel

Armata olandeză a deschis focul asupra unor drone deasupra bazei aeriene Volkel din estul ţării, dar nu au fost recuperate resturi, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării din Ţările de Jos, potrivit AP.

Personalul de securitate al bazei a raportat prezenţa dronelor între orele 19:00 şi 21:00 vineri, determinând forţele aeriene să tragă cu arme terestre pentru a le doborî, a precizat ministerul într-un comunicat.

„Dronele au părăsit zona şi nu au fost recuperate”, se arată în comunicat.

În ultimele săptămâni, au fost raportate o serie de incidente implicând zboruri de drone în apropierea unor baze militare din Ţările de Jos şi din Belgia vecină.

Atât armata olandeză, cât şi poliţia civilă au deschis o anchetă, potrivit ministerului, care a declarat că nu este clar de ce dronele zburau deasupra şi în jurul bazei aeriene. Nu au fost furnizate alte detalii, invocându-se motive de securitate.

Baza aeriană Volkel este utilizată de Forţele Aeriene Regale Olandeze.

În Ţările de Jos, utilizarea dronelor în apropierea tuturor aeroporturilor este interzisă din motive de siguranţă a zborurilor, pe lângă alte motive de securitate în jurul instalaţiilor militare, se arată în comunicat.

Debut cu scandal în campania electorală pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău/ Fotografiile şefului PNL Buzău şi ale candidatului susţinut de PNL şi USR, ataşate pe machete din carton cu personaje din desene animate

Vizibilitate scăzută în trafic, din cauza ceţii, pe drumuri din judeţele Giurgiu, Teleorman şi Olt