Bărbat din Prahova, amendat cu circa 1.800 de lei după ce a condus pe contrasens, pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti/ El a rămas fără permis de conducere pentru patru luni

Un bărbat de 57 de ani din judeţul Prahova a fost amendat cu aproximativ 1.800 de lei după ce a fost filmat când conducea un autoturism pe contrasens, pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti. Totodată, bărbatul a rămas fără permisul de conducere pentru patru luni.

”Având în vedere apariţia în spaţiul public a unui clip video, la data de 21 noiembrie 2025, care surprinde, pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, un autoturism care rula pe contrasens, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au demarat verificări. Astfel, a fost identificat şi sancţionat un bărbat, de 57 de ani, domiciliat în oraşul Breaza, judeţul Prahova”, a anunţat, sâmbătă seară, Poliţia Română.

 
Poliţiştii l-au amendat cu 1.822,5 lei.

 
De asemenea, bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile.

Un mecanism natural din creier care favorizează eliminarea plăcilor toxice implicate în Alzheimer, identificat de oamenii de ştiinţă