CCA recunoaşte: Golul echipei UTA la meciul cu U. Cluj ar fi trebuit validat

Comisia Centrală a Arbitrilor anunţă că a analizat faza din minutul 24 al partidei UTA Arad – Universitatea Cluj, din etapa a 17-a a Superligii, şi a ajuns la concluzia că golul gazdeelor ar fi trebuit să fie validat.

“După analizarea incidentului, Comisia Centrală de Arbitri clarifică faptul că arbitrii VAR nu ar fi trebuit să intervină în cazul acestei decizii factuale de offside.

Din cauza dificultăţii identificării piciorului stâng al fundaşului pe gazon şi a piciorului drept al atacantului aflat în aer, arbitrii VAR au fost ghidaţi către o decizie greşită.

După redesenarea liniilor, am concluzionat că atacantul se află aproape pe aceeaşi linie cu penultimul apărător şi, prin urmare, golul echipei UTA Arad ar fi trebuit validat”, se arată pe site-ul FRF.

SuEchipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, gruparea UTA Arad, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii. Marius Coman, de la gazde, a reuşit să înscrie în minutul 24, însă golul, validat de arbitrul Marcel Bîrsan, a fost anulat de VAR, după aproape şapte minute de aşteptare.

Nou avertisment al salvamontiştilor: Pe munte nu eşti în civilizaţie, iar dacă nu respecţi regulile, s-ar putea să nu mai ajungi înapoi în civilizaţie / Salvamontiştii din Zărneşti, chemaţi să recupereze un tânăr în adidaşi, ud, rătăcit în pădure

La Liga: Andrei Raţiu a fost omul meciului Real Oviedo – Rayo Vallecano 0-0