Şefii Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova au fost chemaţi în Parlamentul de la Chişinău, pentru a fi audiaţi, în cazul camionului cu arme care a fost depistat în Vama Leuşeni-Albiţa. Între timp, autorităţile judiciare din ţara vecină au arestat preventiv trei persoane, suspectate că fac parte din gruparea care se specializaze în transportul de arme către Israel.
Potrivit , şefii Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova au fost chemaţi în Parlament pentru a fi audiaţi
Audierea este programată la Comisia pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică şi are legătură cu camionul cu armament, depistat pe 20 noiembrie la punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa.
Şedinţa este programată pentru data de 26 noiembrie.
Între timp, autorităţile judiciare au arestat preventiv trei persoane – conducătorul firmei care a comandat transportarea mărfii, conducătorul companiei de transport şi un broker vamal.
”A fost pornită urmărirea penală conform prevederilor art. 248 alin (7) din Codul penal-Introducerea pe sau scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova – atât prin locuri stabilite pentru control vamal, cât şi prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal – prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale, a armelor şi muniţiilor interzise în circuitul civil sau supuse autorizării, a componentelor esenţiale ale armelor de foc, a mărfurilor strategice, a dispozitivelor militare, a materialelor explozive, acţiuni săvârşite de două sau mai multe persoane”, au transmis procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale din Republica Moldova.
În România a fost arestat preventiv bărbatul de 37 de ani care a condus camionul, ancheta fiind coordonată de DIICOT.
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
”Inculpatul a fost depistat conducând un ansamblu format din cap tractor şi remorcă, în care se aflau 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană şi piese ale unei drone. Pentru a nu fi descoperite la control, în documentele care însoţeau transportul s-au făcut menţiuni nereale în sensul că încărcătura este constituită din deşeuri metalice. În acelaşi scop elementele de armament au fost ambalate în folii metalice, elemente textile şi amplasate în cutii de lemn”, a anunţat DIICOT.


