Proiectele de lege PSD care elimină obligaţia de plată a CASS pentru veteranii şi văduvele de război, invalizi, foştii detinuţi politici şi personalul monahal dar şi pentru mamele aflate în concediul de creştere copil, au fost adoptate tacit, luni, de Senat şi merg la Camera Deputaţilor, for decizional, în forma depusă de iniţiatori.
Primul proiect de lege prevede eliminarea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veterani şi văduvele de război, invalizi, foştii detinuţi politici, precum şi pentru personalul monahal — călugări şi călugăriţe. Potrivit PSD, ”această măsură se justifică atât prin impactul bugetar scăzut, cât şi prin importanţa ei social , morală si umanitară”.
”Numărul beneficiarilor este relativ redus, jar sumele vizate nu pun presiune semnificativă asupra bugetului de stat. Un calcul simplu ne arată că, pentru luna august, pentru veterani, invalizi, văduve de război şi persoanele persecutate politic, contribuţia de asigurări sociale de sănătate ar fi de 10.837.645 de lei. În schimb, pentru aceste categorii, fiecare leu contează. Într-o societate care se doreşte solidară, statul are datoria de a arăta grijă şi respect faţă de cei care au contribuit la apărarea naţiunii, au suferit pentru libertate, sau aleg să îşi dedice viata vocatiei spirituale. Eliminarea CASS pentru veterani şi văduvele de război este un act de recunoştintă pentru sacrificiul adus patriei, iar in cazul foştilor deţinuti politici reprezintă o reparaţie morală pentru suferinţele indurate in timpul dictaturii comuniste”, spun iniţiatorii.
Al doilea proiect de lege prevede scutirea plăţii CASS pentru mamele aflate în concediu de creştere copil.
Iniţiatorii proiectului arătau că, ”în fata unui declin demografic alarmant şi a efectelor sale directe asupra pieţei muncii, sistemului de pensii şi atractivităţii economice a României, menţinerea scutirii de la plata contribuţiei CASS pentru mamele aflate in concediu de creştere copil nu este doar o măsură de protecţie socială ci o politic publică esentială pentru asigurarea viitorului acestei ţări iar adoptarea proiectului de lege in acest sens inseamnă, în fapt, o investiţie în stabilitatea demografică, în echilibrul social şi in dezvoltarea durabilă a României”.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirma recent că a cerut şi speră să primească de urgenţă cât s-a colectat pe CASS pentru mame, veterani, deţinuţi politici, personalul monahal, în septembrie şi octombrie, adăugând că, ”dacă au făcut lucrurile acestea doar pentru a arăta că sunt intransigenţi şi că nu renunţă la nimic, pentru că aşa vor ei, dar de fapt efectul de colectare e unul minim, înseamnă că trebuie să îndrepte acele lucruri”.
