Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, că a suspus dezbaterii publice un ordin care modifică organizarea şi funcţionarea secţiilor ATI , introducând o serie de obligativităţi pentru unităţile care fac anestezie. De asemenea, apare personal dedicat care monitorizează infecţiile nosocomiale. ”Sunt măsuri concrete care elimină improvizaţiile, reglementează ferm activităţile de anestezie şi consolidează protecţia pacienţilor”, a mai transmis ministrul.
”Evenimentele din ultimele luni ne-au arătat că avem nevoie de reguli simple şi clare. În timp ce unii ne explică de ce «nu se poate», la Ministerul Sănătăţii am hotǎrât ca împreună cu specialiştii din domeniu sǎ analizǎm toate rapoartele de control şi sǎ venim cu modificǎri ferme şi concrete.
Iar, după ce vezi, punctual, unde apar vulnerabilităţile, devine evident că un sistem devine cu adevărat sigur doar atunci când regulile sunt actualizate şi respectate. Asta trebuie să garantăm noi”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Acesta anunţă că a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordin care actualizează Regulamentul de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor ATI.
”Sunt modificări necesare, care reaşază regulile şi întăresc zona de anestezie şi terapie intensivă, acolo unde fiecare detaliu poate face diferenţa”, a precizat ministrul
Alexandru Rogobete a precizat care sunt modificările care se aduc:
• Mecanism clar de clasificare a secţiilor ATI în trei categorii (categoria 1, categoria 2, categoria 3), în funcţie de complexitatea cazurilor tratate şi de infrastructura disponibilă.
”În acest fel, realizăm un traseu clar al pacienţilor critici în unităţile din România şi ne asigurăm că oamenii ajung acolo unde pot beneficia de cele mai bune tratamente”, arată ministrul.
• Obligativitatea ca orice unitate publică sau privată care realizează anestezie să deţină minimum un pat de supraveghere postanestezie corect dotat. Această măsură creşte siguranţa pacientului şi a actului medical, iar normativul devine mai strict şi mai clar.
• Solicitarea tuturor unităţilor publice sau private să facă dovada că deţin în proprietate echipamentele medicale pe care le utilizează şi că au contracte de service şi mentenanţă valabile.
• Impunerea ca toate unităţile sanitare în care se desfăşoară anestezie/terapie intensivă pentru copii să fie dotate cu echipamente medicale dedicate profilului pediatric.
• Definirea mai clar a atribuţiile medicilor confirmaţi în specialitatea ATI şi ale medicilor din alte specialităţi care deţin atestat în terapie intensivă şi activează în secţiile sau compartimentele ATI.
• Clarificarea criteriilor privind normativul de personal şi definirea structurii echipei multidisciplinare.
”Medicina nu este despre un om sau doi, ci despre echipă, iar în ATI echipa face diferenţa. Prin modificările propuse, introducem categorii noi de personal: medici confirmaţi în specialitatea epidemiologie, medici confirmaţi în specialitatea farmacologie clinică, farmacist confirmat în farmacie clinică, psihologi, fizioterapeuţi etc”, a mai transmis ministrul.
Rogobete arată că, pentru a putea controla răspândirea infecţiilor nosocomiale în secţiile ATI, se aduc modificări concrete: ”completăm echipa ATI cu medic infecţionist sau epidemiolog şi oferim posibilitatea angajării unui asistent dedicat monitorizării infecţiilor asociate asistenţei medicale”.
”Aceste schimbări sunt despre siguranţă reală, nu despre birocraţie. Sunt măsuri concrete care elimină improvizaţiile, reglementează ferm activităţile de anestezie şi consolidează protecţia pacienţilor. Vom continua controlul în toate unităţile, publice şi private, care efectuează proceduri de anestezie. Verificăm fiecare structură, fiecare procedură, fiecare aviz”, a mai scris ministrul Sănătăţii.
Decizia vine după ce o fetiţă de 2 ani a murit recent într-o clinică de stomatologie din Capitală, în urma unei anestezii, iar mai mulţi copii au murit la Iaşi, după ce s-au infectat cu bacteria Serratia în secţia de Terapie Intensivă.
