Candidatul PNL-USR la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, Mihai Răzvan Moraru, susţine, într-o postare publică, că ar fi vizat de o campanie organizată împotriva sa ”de mafia politică locală”.
Mihai Răzvan Moraru distribuie, luni seară, pe Facebook, un clip video în care un bărbat îl acuză că ar fi doar faţada unei grupări.
”Noi suntem pe cale să predăm judeţul unui clan de proxeneţi (…) Oameni care au vândut fete minore ne fac acum listele pentru Consiliul Judeţean. Mihai Răzvan Moranu nu e un antreprenot, e faţada”, afirmă bărbatul din videoclip.
Candidatul PNL-USR la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău afirmă că mesajul se distribuie prin grupuri de WhatsApp şi prin conturi false pe Facebook şi TikTok.
”Asta pregăteşte mafia politică locală! După atacurile cu boţi, după blocarea paginii mele de Facebook, după încercările de a accesa emailurile colegilor mei şi după afişajul ilegal din oraş, am ajuns la următorul nivel: un film generat cu AI, în care sunt denigrat şi în care se rostogolesc exclusiv minciuni. Multe minciuni!”, scrie Moraru în postarea sa.
El susţine că bărbatul care îl denigrează ”se află pe fluturaşul de plată al unui partid”.
”Este acelaşi care scria mizerii despre mine şi acum 5 ani, dar instanţa a demonstrat deja, prin sentinţa nr. 340 din 28.01.2022, că absolut tot ceea ce susţinea era inventat. Erau doar mizerii!”, scrie candidatul pe Facebook.
Moraru afirmă că în spatele atacurilor s-ar afla ”acelaşi partid care controlează judeţul acesta de 20 de ani” şi se întreabă ”de ce atacurile nu vin şi asupra candidatului AUR? Sau asupra candidatului întors de la Monaco?”.
”Le este frică! În primul rând pentru că am expus reţeaua care goleşte bugetul local, prin diverse firme asociate «partidului conducător»! Ei ştiu că pierd voturile oamenilor care s-au săturat să plătească pentru privilegiile lor. Şi de aceea sunt dispuşi să folosească orice mijloc, inclusiv manipulări AI, pentru a-şi proteja beneficiile obţinute din bani publici”, mai scrie candidatul.
Două machete din carton reprezentând personaje din desene animate, cărora le-au fost ataşate feţele preşedintelui PNL Buzău, Adrian Mocanu, şi ale candidatului independent sprijinit de PNL şi USR la şefia Consiliului Judeţean Buzău, Mihai Răzvan Moraru, au fost amplasate, sâmbătă, în centrul municipiului Buzău. Imaginile au fost aşezate în zone intens circulate, stârnind reacţii rapide din partea organizaţiei liberale.
Acesta nu este, de altfel, primul episod de acest fel la Buzău. Şi în trecut campaniile electorale au fost marcate de practici similare, în care adversarii politici au recurs la mijloace ironice sau ofensatoare pentru a-şi ataca oponenţii.


