CONFERINŢA RO-INVEST – Dragoş Pîslaru: Planul de relansare este să foloseşti banii europeni cu cap şi să îi foloseşti pe proiectele pe care le ai. Atâta timp cât cheltuim banii ăştia, nu avem cum să intrăm în recesiune economică – VIDEO

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă că, în actualul context economic şi financiar, planul pe care trebuie să îl aplice România este legat de accesarea fondurilor europene, fie că este vorba despre cele din PNRR, fie că este vorba despre fondurile de coeziune. „Planul de relansare este să foloseşti banii ăştia europeni cu cap şi să îi foloseşti pe proiectele pe care le ai. Atâta timp cât cheltuim banii ăştia, nu avem cum să intrăm în recesiune economică”, a declarat Dragoş Pîslaru marţi, în cadrul evenimentului News.ro ROINVEST.

 

 

„Nu o să spun că lucrurile sunt roz, pentru că nu sunt, dar ce vă pot spune e că prin profesionalizarea a două ministere-cheie, Finanţe şi MIPE, suntem într-o situaţie mult mai bună decât în iunie. Eram într-un  model în care, deşi dispunem de un volum impresionant de fonduri europene, nu ştiam să le folosim, sau nu puteam să le folosim sau lucrurile erau neclare”, a declarat Dragoş Pîslaru în cadrul evenimentului ROINVEST ediţia a VI-a, organizat marţi de News.ro
Ministrul a explicat că România poate atrage zeci de miliarde de euro din fonduri de coeziune şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar în acest context nu ar exista motive de recesiune economică.
„Sunt nişte volume impresionante de bani europeni pe care îi avem la dispoziţie. Pe partea de coeziune (…) accelerarea pe care am împins-o anul acesta ne va duce la un ritm de sută la sută, cinci miliarde de euro pe an. Pe PNRR, anul 2026 este anul PNRR pentru că trebuie să terminăm investiţiile, avem de cheltuit 10 miliarde de euro pe PNRR. Asumpţia de lucru este că vor intra în ţară 15 miliarde de euro. (…) Nu avem nevoie de un plan de relansare adiţional, planul de relansare este să foloseşti banii ăştia europeni cu cap şi să îi foloseşti pe proiectele pe care le ai. Atâta timp cât cheltuim banii ăştia, nu avem cum să intrăm în recesiune economică”, susţine Dragoş Pîslaru. 
Acesta a subliniat că, având în vedere proiectele derulate prin PNRR, în opinia sa nu ar exista nici risc de criză financiară.
Evenimentul este organizat de , cu sprijinul  şi , are ca partener principal  şi are ca parteneri , , ,  şi .

Kevin Spacey clarifică faptul că nu este fără adăpost şi spune că mii de oameni i-au oferit un loc unde să stea/ VIDEO

Extraordinară lecţie de curaj. Cu un picior amputat, Mathieu Baumel, fost copilot al lui Nasser al-Attiyah, va participa la Raliul Dakar