CONFERINŢA RO-INVEST – Daniel Sava (UniCredit Bank): O companie este înfiinţată de către antreprenori şi ajunge la o maturitate când băncile pot să o finanţeze / Sprijinim segmentul companiilor mici şi mijlocii

Daniel Sava, managing director la UniCredit Bank, a declarat, marţi, la evenimentul NEWS.RO – ROINVEST, că o companie este înfiinţată de către antreprenori şi de multe ori are acces la capital din zona prietenilor şi a familiei, urmând ca atunci când ajunge la o anumită maturitate băncile să o poată finanţa. El a precizat că UniCredit sprijină segmentul companiilor mici şi mijlocii.

”O companie este înfiinţată de către antreprenori şi de multe ori are acces la capital din zona prieteni, familie sau antreprenorul însuşi dezvoltă respectiva activitate şi ajunge la un moment dat la o anumită maturitate când băncile pot să îi finanţeze. Şi de aici apare rolul nostru, mult înainte de accesul la pieţele de capital. Pornim cu finanţări în zona de micro-întreprinderi, urmăm, şi la UniCredit facem chestia asta zi de zi, sprijinim segmentul companiilor mici şi mijlocii, ajung să aibă credite bilaterale de cele mai multe ori împărţite în mai multe bănci şi la un moment dat fac un salt la nivelul următor când accesează un credit de tip club sau fac iar încă un pas şi ajung în zona de creditări sindicalizate unde există mai multă rigoare şi aici se obişnuiesc cu anumite raportări, certificate de compliance cu convenanţii financiari. Şi pot apărea şi tranzacţii unde creditorii între ei îşi vând din participaţii”, a declarat Daniel Sava. 

El a explicat şi ce se întâmplă în momentul în care companiile ajung în zona de capital. 
”Companiile ajung la momentul ăsta după un drum foarte lung de pregătire, au situaţii financiare auditate, sunt pregătite să interacţioneze cu un reglementator şi cu rigorile din piaţa de capital. Ăsta este momentul când emit obligaţiuni. Ar fi prima formulă prin care necedând din control sau din deţinerea companiei iau cunoştinţă cu pieţele de capital urmând mai departe dacă decid să îşi deschid compania către investitori alţii decât ei înşişi, pot să emită acţiuni”, a afirmat Daniel Sava.

Evenimentul este organizat de , cu sprijinul  şi , are ca partener principal  şi are ca parteneri , , ,  şi .

Autorităţile din Republica Moldova au detectat şase drone care au traversat neautorizat spaţiul aerian al ţării/ O dronă a căzut pe o clădire dintr-o livadă, în raionul Floreşti

CONFERINŢA ROINVEST – Pîslaru: Viziunea privind finanţarea companiilor e simplă – în afară de cercetare şi unele start-upuri, restul finanţărilor să le ducem cu instrumente financiare. Nu cred că funcţionarii publici ar trebui să evalueze planul de afacer