Primul episod al serialului „Scara B” de la Pro TV a fost urmărit de peste un milion de telespectatori

Serialul „Scara B” a debutat joi la Pro TV, cu peste un milion de telespectatori. Primul episod a fost lider absolut de audienţă aseară, în intervalul 21.33 – 22.24, în rândul publicului naţional, cu vârstă cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 6.8 puncte de rating şi 23.2% share, în timp ce televiziunea de pe poziţia secundă avea 5.4 puncte de rating şi 18.3% share.

Publicul a făcut cunoştinţă cu Vlaga, actorul pensionar, carismatic şi plin de poveşti, cu fetele care lucrează la… „agenţia de turism”, dar şi cu cei doi prieteni – Dan şi Şerban care, constrânşi de situaţie, s-au mutat împreună. De la Scara B nu puteau lipsi doamnele vizionare, care ştiu tot ce mişcă: Cati şi Henter.

Cosmina, vecina de apartament a Tabitei, a venit să se angajeze la „agenţia de turism”, iar asta le-a pus în dificultate pe fetele de la apartamentul 69: „Cosmina e colega mea de apartament şi mă tot freacă că de unde am bani şi i-am zis că lucrez la o agenţie de turism şi a zis că ar vrea să se angajeze şi ea. Deci puneţi-vă ce aveţi mai de Doamne ajută pe voi să pară că suntem agenţie de turism, o lăsăm să dea interviu, o respingem şi aia e!”, le-a spus Tabita fetelor, însă, planul a fost dat peste cap, iar Cosmina a fost… angajată! Cum va decurge relaţia de muncă dintre fete, aflăm săptămâna viitoare.

Serialul poate fi urmărit în avans pe Voyo.

Directorul General al ICI București premiat la White Page Leadership Conclave

Ciolacu, întrebat dacă mai funcţionează coaliţia: Avem un interes nu neapărat comun la aceste alegeri, fiindcă de această dată candidăm separat / PNL a ales o altă cale, o respect / Coaliţia îşi va duce mandatul până la capăt