Ucraina vrea să organizeze – în această săptămână – o vizită a lui Volodimir Zelenski în Statele Unite, la negocieri cu omologul său american Donald Trump cu privire la planul american care vizează să oprească războiul cu Rusia, subliniază marţi pe X negociatorul ucrainean Rustem Umerov.
”Abia aşteptăm să orgnizăm vizita preşedintelui Ucrainei în Statele Unite cât mai rapid, în noiembrie, pentru a finaliza etapele restante şi a ajunge la un acord cu preşedintele Trump”, scrie pe X secretarul Consiliului de Securitate ucrainean Rustem Umerov.
Ministrul ucrainean de Externe Andrii Sîbiga a denunţat marţi, pe X, atacurile ruse drept din noaptea de luni spre marţi, care s-au soldat cu cel puţin şase morţi la Kiev, drept o ”reacţie teroristă” a lui Vladimir Putin faţă de planul american în vederea opririi războiului.
”Putin şi-a exprimat reacţia teroristă faţă de propunerile de pace ale Statelor Unite şi preşedintelui Trump, lansând o salvă de rachete şi de drone împotriva Ucrainei”, a dennunţat şeful diplomaţiei ucrainene.
O purtătoare de cuvânt a casei Albe, Karoline Leavitt, a catalogat luni drept ”complet falsă” ideea potrivit căreia preşedintele american Donald Trump şi Guvernul său favorizează Rusia în negocieri în vederea încetării Războiului din Ucraina.
”Ideea potrivit căreia Statele Unite ale Americii nu ar fi angajate la egalitate cu cei doi beligeranţi pentru a pune capăt războiului este complet falsă”, a declarat ea luni presei.
Reuniuni ”secrete” cu privire la Ucraina, între americani şi ruşi au avut loc luşi urmau să continue maţri la Abu Dhabi, într-o încercare de a avansa către un armistiţiu, scrie marţi presa americană şi britanică
Aceste negocieri se desfăşoară în timp ce atât Ucraina, cât şi Rusia, au denunţat marţi atacuri aeriene ”masive” ale inamicului pe teritoriile lor, soldate cu cel puţin trei morţi în regiunea rusă Rostov şi cu cel puţin şase morţi de partea ucraineană, unde sectorul energetic şi Kievul au fost vizate din nou.
Potrivit postului american ABC News şi cotidianului britanic de afaceri Financial Times (FT), secretarul american al Armatei Dan Driscoll conduce delegaţia americană.
FT scrie că directorul serviciilor militare ucrainene de informaţii (GUR) este prezent la aceste negocieri, fără să poată însă preciza dacă este vorba despre o întâlnire tripartită sau de întâlniri separate.
La Moscova, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a confirmat şi nici nu a infirmat aceste reuniuni.
”Nu am nimic să vă spun. Urmărim informaţiile din presă”, le-a declarat el unor jurnalişrti de la presa de stat,
Tot marţi, statele membre ale Coaliţiei Voluntarilor, din care fac parte aliaţii Ucrainei, urmează să reia, prin veidoconferinţă, discuţii despre planul american.


