Trump îi trimite pe Steve Witkoff la Moscova şi pe Dan Driscoll la Kiev să obţină aprobarea pentru planul de pace

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că l-a însărcinat pe trimisul său special Steve Witkoff să se întâlnească la Moscova cu Vladimir Putin, pentru a-i prezenta planul de pace, în timp ce Dan Driscoll, secretarul armatei SUA, devenit mai nou unul dintre emisarii administraţiei Trump în problema războiului din Ucraina, este aşteptat la Kiev după ce luni şi marţi a purtat discuţii cu oficiali ruşi la Abu Dhabi.

Potrivit lui Trump, planul de pace iniţial propus de SUA, format din 28 de puncte, a fost revizuit ţinând cont de propunerile suplimentare ale ambelor părţi, iar acum au rămas doar câteva puncte asupra cărora există divergenţe.

Potrivit presei, SUA şi Ucraina au elaborat, în cadrul negocierilor din weekend de la Geneva, cu consultarea europenilor, un nou acord de pace în 19 puncte, dar cele mai sensibile aspecte din punct de vedere politic au fost lăsate la latitudinea preşedinţilor celor două ţări. Apoi, luni, o delegaţie americană s-a întâlnit cu oficiali ruşi la Abu Dhabi şi au avut loc noi discuţii.

„În ultima săptămână, echipa mea a făcut progrese enorme în ceea ce priveşte încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina (un război care nu ar fi început NICIODATĂ dacă eu aş fi fost preşedinte!). Luna trecută au murit 25.000 de soldaţi. Planul de pace iniţial în 28 de puncte, elaborat de Statele Unite, a fost perfecţionat, cu contribuţii suplimentare din partea ambelor părţi, şi au mai rămas doar câteva puncte de dezacord”, a scris marţi Donald Trump pe Truth Social.

„În speranţa finalizării acestui plan de pace, l-am îndrumat pe trimisul meu special Steve Witkoff să se întâlnească cu preşedintele Putin la Moscova şi, în acelaşi timp, secretarul Armatei, Dan Driscoll, se va întâlni cu ucrainenii. Voi fi informat cu privire la toate progresele înregistrate, împreună cu vicepreşedintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul de război Pete Hegseth şi şeful de cabinet al Casei Albe, Susie Wiles”, a precizat Trump.

Şeful Casei Albe a adăugat că speră să se întâlnească în curând cu preşedintele Zelenski şi cu preşedintele Putin, dar, subliniat el, „NUMAI când acordul de încheiere a acestui război va fi FINAL sau se va afla în etapa finală”.

„Să sperăm cu toţii că PACEA va fi realizată CÂT MAI CURÂND POSIBIL!” – şi-a încheiat Trump postarea pe Truth Social.

ANDRII IERMAK CONFIRMĂ CĂ DAN DRISCOLL ESTE AŞTEPTAT LA KIEV

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, Andrii Iermak, a confirmat marţi că a vorbit cu secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, şi îl aşteaptă la Kiev în această săptămână.

„Vă mulţumim pentru atitudinea obiectivă şi constructivă”, a scris Iermak pe Telegram, potrivit Reuters. „Conform declaraţiei preşedintelui Trump, îl aşteptăm pe (secretarul Armatei) la Kiev în această săptămână şi suntem gata să continuăm să lucrăm cât mai repede posibil pentru a finaliza paşii necesari care să pună capăt vărsării de sânge”, a adăugat şeful de cabinet al lui Zelenski. 

Iermak, conducătorul delegaţiei ucrainene care a purtat discuţii în weekend la Geneva cu oficialii americani cu privire la propunerea de pace a Washingtonului, a declarat că aceste discuţii au constituit „o bază bună” şi a adăugat că Zelenski şi echipa sa sunt „pe deplin angajaţi să continue demersurile”.

ZELENSKI SUSŢINE CĂ UCRAINA ESTE GATA SĂ AVANSEZE CU PLANUL DE PACE

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi că Ucraina este pregătită să avanseze în privinţa cadrului susţinut de SUA pentru încheierea războiului cu Rusia şi să discute punctele controversate cu preşedintele american Donald Trump în cadrul unor negocieri care, potrivit lui, ar trebui să includă şi aliaţii europeni, scrie Reuters.

Oficialii americani şi ucraineni au încercat să reducă diferenţele dintre ei cu privire la planul lui Trump de a pune capăt celui mai mortal şi devastator conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, Ucraina fiind reticentă să accepte un acord redactat în mare parte în condiţiile impuse de Rusia şi incluzând concesii teritoriale.

Într-un discurs adresat marţi coaliţiei aliaţilor dispuşi să ajute Ucraina, a cărui copie a fost văzută de Reuters, Zelenski i-a îndemnat liderii europeni să elaboreze un cadru pentru desfăşurarea unei „forţe de asigurare” în Ucraina şi să continue să sprijine Kievul atât timp cât Moscova nu dă semne că ar dori să pună capăt războiului.

„Credem cu tărie că deciziile privind securitatea Ucrainei trebuie să includă Ucraina, iar deciziile privind securitatea Europei trebuie să includă Europa. Pentru că atunci când se ia o decizie pe la spatele unei ţări sau al poporului său, există întotdeauna un risc ridicat ca aceasta să nu funcţioneze”, a spus Zelenski.

„Acest cadru este pe masă şi suntem gata să mergem mai departe împreună – cu SUA, cu implicarea personală a preşedintelui Trump”, a adăugat el.

UN ACORD FINAL, DEPARTE DE A FI SIGUR

Un diplomat ucrainean a avertizat că problema concesiilor teritoriale rămâne un punct sensibil major, ceea ce înseamnă că un acord final este departe de a fi sigur, în ciuda acordurilor asupra a diverse puncte specifice. „Acestea sunt întrebări foarte dificile pentru noi”, a spus diplomatul citat  de Reuters.

Trump a declarat marţi, la un eveniment la Casa Albă, că el crede că se apropie un acord cu privire la Ucraina. „Vom ajunge acolo”, a spus el încrezător.

Zelenski ar putea vizita SUA chiar în următoarele zile pentru a finaliza acordul cu Trump, a declarat marţi Rustem Umerov, şeful consiliului ucrainean de securitate, deşi nu a existat o confirmare imediată a unei astfel de vizite din partea SUA.

Mesajul Kievului a sugerat că eforturile diplomatice intense ale administraţiei Trump ar putea da roade, dar orice optimism ar putea fi de scurtă durată, deoarece Rusia a subliniat că nu va permite ca un acord să se îndepărteze prea mult de propriile obiective majore. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că un plan de pace modificat trebuie să reflecte „spiritul şi litera” înţelegerii la care au ajuns Putin şi Trump la summitul din Alaska. „Dacă spiritul şi litera acordului de la Anchorage sunt şterse în ceea ce priveşte înţelegerile cheie pe care le-am stabilit atunci, desigur, va fi o situaţie fundamental diferită (pentru Rusia)”, a avertizat Lavrov.

Negociatorii americani şi ucraineni au purtat discuţii duminică la Geneva cu privire la ultimul plan de pace susţinut de SUA. Driscoll s-a întâlnit apoi luni şi marţi cu oficiali ruşi la Abu Dhabi, a confirmat un purtător de cuvânt al lui Driscoll.

Un oficial ucrainean a declarat că Kievul „sprijină esenţa cadrului, iar unele dintre cele mai sensibile probleme rămân puncte de discutat între preşedinţi”.

Preţurile petrolului şi-au continuat scăderea după apariţia informaţiilor potrivit cărora Ucraina ar putea accepta un acord de încheiere a războiului.

Cu toate acestea, Zelenski, aflat în dificultate pe plan intern din cauza unui amplu scandal de corupţie, ar putea avea dificultăţi în a-i convinge pe ucraineni să accepte un acord considerat ca fiind în detrimentul intereselor lor.

Zelenski a declarat luni că procesul de elaborare a unui acord final va fi dificil. Atacurile neîncetate ale Rusiei asupra Ucrainei au făcut ca mulţi să fie sceptici cu privire la posibilitatea realizării rapide a păcii.

Bloomberg: Steve Witkoff a sfătuit Rusia cum să-i prezinte lui Trump planul de pace pentru Ucraina