Încrederea consumatorilor din Statele Unite s-a deteriorat puternic în noiembrie, atât în ceea ce priveşte percepţia asupra economiei actuale, cât şi aşteptările pentru anul viitor, potrivit sondajului publicat marţi de Conference Board, citat de CNBC.
Indicele de încredere a consumatorilor a coborât la 88,7, în scădere cu 6,8 puncte faţă de luna anterioară, atingând cel mai scăzut nivel din aprilie. Economiştii anticipau o valoare de 93,2.
Indicele aşteptărilor a scăzut şi mai abrupt, cu 8,6 puncte, până la 63,2, iar subindicele privind situaţia prezentă a coborât la 126,9, cu 4,3 puncte mai puţin decât în octombrie.
”Consumatorii s-au arătat vizibil mai pesimişti cu privire la condiţiile economice din următoarele şase luni. Aşteptările pentru piaţa muncii în 2026 rămân negative, iar anticipaţiile privind creşterea veniturilor gospodăriilor s-au redus drastic după şase luni de rezultate foarte optimiste.”, a declarat Dana Peterson, economist-şef al Conference Board.
PIAŢA MUNCII DĂ SEMNE DE SLĂBICIUNE
Un indicator cheie din raport, care măsoară percepţia privind locurile de muncă, s-a deteriorat accentuat. Proporţia persoanelor care spun că locurile de muncă sunt ”abundente” a scăzut la 6%, de la 28,6% în octombrie, un declin brusc, reflectând climatul de ”no-hire, no-fire” semnalat şi de alte date. În acelaşi timp, ponderea celor care consideră că joburile sunt ”greu de găsit” a scăzut uşor, la 17,9%.
Raportul apare în aceeaşi zi cu datele ADP, potrivit cărora companiile private au eliminat, în medie, 13.500 de locuri de muncă în ultimele patru săptămâni. De asemenea, sondajul Conference Board confirmă semnalele venite din alte măsurători ale sentimentului de consum.
Indicele Universităţii Michigan a scăzut cu 4,9% în noiembrie faţă de luna precedentă şi este cu 29% sub nivelul de anul trecut.
DATELE SLABE ALIMENTEAZĂ PRESIUNILE PENTRU O NOUĂ REDUCERE A DOBÂNZII
Slăbirea încrederii are loc în contextul în care mai mulţi oficiali ai Rezervei Federale au sugerat necesitatea unor noi reduceri ale dobânzii de referinţă. Pieţele anticipează o probabilitate ridicată pentru o scădere de 0,25 puncte procentuale la şedinţa Fed din decembrie.
Peterson a subliniat că pesimismul este prezent în toate categoriile de venit şi în rândul tuturor grupurilor politice. Printre principalele motive invocate de respondenţi: preţurile şi inflaţia, tarifele comerciale, situaţia politică şi blocajul guvernamental de la Washington. Menţiunile legate de piaţa muncii au scăzut uşor, dar rămân printre cele mai frecvente.
Aşteptările privind inflaţia au crescut, respondenţii anticipând o rată de 4,8% peste un an, mult peste ţinta Fed de 2% şi peste estimarea sondajului Michigan (4,5%). Totuşi, americanii rămân optimişti în privinţa evoluţiei bursei pe termen de un an.
Raportările economice au fost afectate recent de închiderea temporară a guvernului federal, care a suspendat colectarea datelor statistice. În ultimele zile, agenţiile au început să publice un flux redus de rapoarte restante.
