Sorin Grindeanu: Odată cu aprobarea bugetului pe 2026, să găsim resursele financiare prin care să finanţăm ONG-urile şi toate serviciile sociale care sunt focusate pe combaterea violenţei domestice

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la deschiderea expoziţiei „Artă şi activism pentru România fără violenţă”, organizată la Parlament, că odată cu aprobarea bugetului pentru anul 2026, trebuie găsite resursele financiare prin care să se finanţeze ONG-urile şi toate serviciile sociale care sunt focusate pe combaterea violenţei domestice.

”Mă onorează faptul că astăzi am fost invitat aici, mă onorează, dar totodată mă şi obligă. Mă obligă ca om politic, ca preşedinte al Camerei Deputaţiilor, dar mă obligă ca bărbat, ca om, ca ceea ce însemn până la urmă, ceea ce a mi-a fost sădit în minte de către mama, de către tata, de către părinţi. Asta este un lucru extrem de important”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, el felicitând înfiinţarea comisiei comune care, de două luni, a reuşit să ridice acest subiect pe ordinele de zi ale Parlamentului, atât la Camera cât şi la Senat. 

”Asta este un lucru extrem de important. Ceea ce facem noi aici, facem politici publice. Asta înseamnă că va trebui să se continue în acelaşi mod, într-un mod prin care să reuşim să reintegrăm victimele, să prevenim toate aceste abuzuri şi să încercăm, prin aceste politici publice făcute împreună cu Guvernul, cu autorităţile locale, cu autorităţile centrale, să punem în practică aceste proiecte, aceste legi”, a menţionat Grindeanu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a arătat că mai au ceva de făcut.

”Odată cu aprobarea bugetului pentru anul 2026, să găsim resursele financiare prin care să finanţăm ONG-urile şi toate serviciile sociale care sunt focusate pe combaterea violenţei domestice. Asta, cred că ţine de noi şi va trebui să fie prins în bugetul din anul 2026”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Ministrul Educaţiei, vizită la Casa Albă pentru discuţii axate pe ştiinţă şi tehnologie

Daniel Băluţă: Contracandidaţii mei au preferat să se unească într-un front al acuzaţiilor şi al răspândirii de informaţii false, în loc să prezinte bucureştenilor proiecte şi soluţii