Zece apicultori şi administratorul SC Agronord Investimpex SRL au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi că au obţinut în mod nelegal, în anul 2022, fonduri europene în valoare de peste 1,2 milioane de lei, după ce au supraevaluat zece remorci auto vândute de societatea comercială respectivă. Pentru recuperarea prejudiciului, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile ale inculpaţilor. Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamţ.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a zece inculpaţi în legătură cu obţinerea nelegală a peste 1,2 milioane lei, reprezentând bani proveniţi din bani europeni. Cei zece apicultori sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale sunt acuzaţi de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, informează DNA.
Potrivit sursei citate, în acelaşi dosar au fost trimişi în judecată societatea Agronord Investimpex SRL şi administratorul acesteia pentru instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (10 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (18 acte materiale).
În rechizitoriul procurorilor se arată că, cei zece inculpaţi, în calitate de apicultori sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, au solicitat sprijin financiar în cadrul Programului Naţional Apicol 2022, finanţat din fonduri europene şi naţionale, pe componenta privind „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie (remorcă apicolă,/pavilion apicol) şi mijloace fără autopropulsie de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral”.
În acest context, inculpaţii ar fi fost convinşi, prin promisiunea acordării unor beneficii materiale, de către administratorul societăţii comerciale mai sus menţionate, să solicite, în perioada 27 aprilie – 2 mai 2022, sprijin financiar pe componenta indicată, în care să menţioneze valori supraestimate ale utilajelor ce urmau a fi achiziţionate. În acest scop, administratorul le-ar fi pus la dispoziţie celor zece inculpaţi facturi proforme emise de S.C. Agronord Investimpex S.R.L. cu date incomplete, documente ce au însoţit cererea de intenţie a fiecărui beneficiar de sprijin financiar.
Ulterior, administratorul ar fi întocmit şi emis, în numele aceleiaşi societăţi, 18 facturi fiscale care conţineau date nereale în privinţa valorii de achiziţie a utilajelor, documente justificative folosite de cei zece inculpaţi, în perioada 28 iulie 2022 – 1 august 2022, în conţinutul cererilor de plată, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), cunoscând că sunt false, informează DNA.
„Spre exemplu, din analiza probelor privind comercializarea de către S.C. Agronord Investimpex S.R.L. a utilajelor identificate sub denumirea de ,,remorcă auto” ar fi rezultat că cele 10 remorci au fost achiziţionate de societatea comercială la preţuri de 19.499,99 lei TVA inclus, respectiv 23.099,99 lei TVA inclus, iar preţul practicat de respectiva societate în relaţia comercială cu cei 10 beneficiari apicoli indicaţi a fost de 118.950 lei TVA inclus. Prin această modalitate ar fi fost obţinute pe nedrept, sume de bani, ce constau în contravaloarea utilajelor decontate fiecărui beneficiar de sprijin financiar”, precizează procurorii.
Potrivit acestora, prin întreaga activitatea infracţională descrisă s-ar fi creat un prejudiciu în sumă totală de 1.224.832 lei, valoare ce reprezintă totalitatea fondurilor europene şi naţionale ce ar fi fost obţinute în mod necuvenit de către cei zece inculpaţi.
Pentru recuperarea prejudiciului, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamţ, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
