Echipamente medicale de 300.000 de lei pentru Spitalul Judeţean Reşiţa, investiţie din bugetul propriu al Consiliului Judeţean

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a achiziţionat, din bugetul propriu, echipamente medicale pentru Spitalul Judeţean Reşiţa, în valoare de 300.000 de lei. Echipamentele medicale completează aparatura din Secţia de Urologie şi cea de Oftalmologie.

”Echipamente medicale în valoare de aproximativ 300.000 lei au fost achiziţionate de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Investiţia, realizată din bugetul propriu al instituţiei judeţene, a vizat dotarea Secţiilor de Urologie şi Oftalmologie cu aparatură performantă menită să îmbunătăţească actul medical”, a transmis Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

 
Potrivit sursei citate, Secţia de Urologie a fost echipată cu sistem de litrotiţie endoscopică, utilizat în tratamentul minim invaziv al calculilor renali, iar pentru Oftalmologie au fost achiziţionate un ecograf DGH B Flex şi un perimetru OPTOPOL PTS 2000, aparate esenţiale în diagnosticarea afecţiunilor oculare. 

 
”În prezent, prin alte două proiecte europene cu o valoare însumată de 22,3 milioane lei, implementate de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, secţia Oncologie şi Laboratorul de Anatomie Patologie au fost dotate cu echipamente performante pentru stabilirea cât mai exactă şi în timpul cel mai scurt, a diagnosticelor oncologice”, se mai arată într-un comunicat de presă al CJ Caraş-Severin.

Nicuşor Dan: Vedem atacuri cibernetice, campanii coordonate de dezinformare şi vedem consecinţa acestor lucruri, presiuni asupra democraţiei şi asupra statului de drept / Un risc important este cantitatea relativ redusă de activism civic

Un potenţial tratament accesibil pentru Alzheimer