Bihor: O femeie şi soţul ei, inculpaţi pentru proxenetism. Au racolat două femei cu situaţie materială precară, pe care le-au obligat să se prostitueze. Bărbatul e arestat şi în alt dosar

O femeie din judeţul Bihor şi soţul ei au fost inculpaţi într-un dosar de proxenetism şi trafic de persoane, fiind acuzaţi că au racolat două femei care nu aveau locuinţă şi nici mijloace de subzistenţă, obligându-le să se prostitueze. Banii proveniţi din prostituţie erau însuşiţi de către cei doi. Pe numele celor doi soţi au fost emise mandate de arestare preventivă, bărbatul aflându-se deja după gratii, fiind inculpat în alt dosar.

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie – septembrie 2024, inculpata împreună cu soţul său (inculpat aflat în stare de arest preventiv într-o altă cauză)  au recrutat şi adăpostit două persoane vătămate majore profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau ( lipsa unei locuinţe şi a mijloacelor materiale de subzistenţă) pe care ulterior, prin acte de violenţă fizică şi psihică le-au obligat să practice prostituţia în folosul lor”; se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, cei doi soţi le obligau pe victime să se deplaseze zilnic în locaţiile indicate de ei şi să  întreţină relaţii sexuale contra cost.  Sumele  de bani astfel obţinute au fost însuşite integral de către traficanţii de carne vie şi folosite în interes personal.   
Joi, 12 septembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a celor doi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Bistriţa-Năsăud: Poliţiştii cer arestarea unui bărbat care a şantajat, ameninţat şi intrat în casă peste un tânăr căruia i-a împrumutat o sumă de bani şi i-a cerut înapoi dublu

Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, convocat la Ministerul Mediului, în urma avertizărilor cod galben şi portocaliu transmise de ANM dar şi a avertizării hidrologice emise de INHGA