Italia a declanşat o investigaţie, după ce Meta a decis blocarea chatboţilor terţi din WhatsApp, impunând propriul chatbot ca soluţie unică de AI în aplicaţia cu peste trei miliarde de utilizatori.
Autorita Garante della Concorrenza e del Mercato a anunţat extinderea unei investigaţii deschise în iulie din cauza integrării Meta AI în WhatsApp, fără ca utilizatorii să aibă opţiunea de a dezactiva soluţia de inteligenţă artificială.
Între timp, pentru a-şi avantaja propriul AI, Meta a decis blocarea funcţionării chatboţilor dezvoltaţi de alte companii.
în urma acestei decizii, vor înceta să funcţioneze toţi chatboţii care au versiune de WhatsApp, inclusiv ChatGPT.
Aceasta este decizia din cauza căreia Italia a extins investigaţia, suspectând Meta de obstrucţionarea concurentei pe WhatsApp, care este, de departe, cea mai mare platformă de comunicare din lume.
Meta se apără spunând că a luat decizia de a bloca chatboţii terţi pentru că aceştia creează „o încărcare severă a sistemelor”.
Autoritatea din Italia spune că ar putea impune o decizie interimară de remediere, chiar înainte de finalizarea investigaţiei.


