Eticheta de „noii comunişti“ a fost lipită partidului SENS de partidele mainstream şi de vechii politicieni în încercarea de a speria electoratul şi a-l îndepărta de această formaţiune, afirmă Andrei Macsut, liderul SENS, într-un interviu acordat News.ro. De fapt, SENS nu are nicio legătură cu comunismul – „Sunt bălării!“, susţine liderul grupării – şi propune măsuri de protecţie socială pe care formaţiunile de dreapta refuză să le ia în considerare.
Andrei Macsut spune că SENS are la ora actuală doar 1015 membri plătitori. Bugetul lunar atinge uneori 20.000 de lei (4.000 de euro), fapt pentru care această formaţiune autodefinită ca fiind de centru-stânga nu-şi permite să aibă niciun angajat. Cu toate acestea, ultimul sondaj INSCOP pe acest subiect a plasat SENS pe locul doi în clasamentul opţiunilor tinerilor cu vârste între 18-29 de ani – 16% din intenţia de vot, după AUR, care are 34%.
Spre deosebire, însă, de AUR, SENS nu beneficiază de susţinerea unor televiziuni de ştiri, de finanţare de la bugetul statului şi nici de sprijinul unor persoane cu bani. Andrei Macsut relatează pentru News.ro că formaţiunea sa a luat aproape 3% la alegerile parlamentare de anul trecut cu un buget de nici 50.000 de euro, eficienţa fiind maximă – s-au cheltuit, în medie, 50 de bani pentru fiecare vot primit.
SENS propune măsuri contestate de unii politologi, economişti şi politicieni, dar care au mare priză la publicul tânăr. Andrei Macsut afirmă că priorităţile sunt trei: rezolvarea problemei locative pentru tineri şi persoanele aflate în dificultate, rezolvarea problemelor legate de îngrijirea copiilor şi sănătatea populaţiei. Toate vizează, de fapt, creşterea productivităţii societăţii în ansamblu, explică preşedintele SENS.
Acesta afirmă că partidul său apără proprietatea privată, lucru care-l deosebeşte fundamental de comunism, dar că înainte de 1989 regimul a obţinut susţinerea unei părţi a populaţiei tocmai prin politicile de urbanizare şi de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit.
Puteţi citi întregul interviu acordat pentru News.ro de Andrei Macsut, preşedintele SENS, în rândurile de mai jos:
„Deşi istoria pe care o avem cu comunismul este deosebit de tristă, şi e clar că a fost un regim criminal, oamenii care încă au nostalgii faţă de regimul comunist au nostalgii pentru că lor le-a ieşit ceva din toată acea perioadă. Politicile pe care regimul comunist la noi s-a bazat ca să aibă legitimitate populară s-ar putea în continuare să fie nu numai bine primite, dar şi necesare“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Andrei Macsut, vă mulţumesc pentru interviul pe care mi-l acordaţi.
Andrei Macsut: Cu drag!
Matei Udrea: Aş începe cu întrebarea dacă v-a luat prin surprindere rezultatul sondajului recent în care SENS era cotat cu 16% intenţie de vot printre tinerii până la 29 de ani.
Andrei Macsut: A fost o bucurie mai mult decât o surpriză. Oarecum, ne aşteptam să stăm bine pentru că vedeam reacţiile de pe social media, reacţiile din stradă şi era grupul pe care puseserăm cel mai mult accent. Deci, practic, se văd rezultatele muncii depuse în ultimii ani.
Matei Udrea: Se afirmă că sunteţi un partid foarte mic. Aţi putea să-mi spuneţi, dacă nu e secret, bineînţeles, câţi membri aveţi şi ce buget?
Andrei Macsut: Sigur! Membri, în momentul de faţă, formal, avem 1015, dar suntem mai mari de atât, pentru că avem o reţea destul de mare de voluntari! Şi acum, în campania Anei (Ciceală, candidata SENS la Primăria Bucureştiului – n. red.), îndrăznesc să spun că mai mult voluntarii au fost vizibili pe stradă, tocmai pentru că şi numeric sunt mai mulţi, dar şi ca disponibilitate de timp. Unii dintre voluntari nu au făcut încă pasul să fie membri, alţii au depus adeziuni şi sunt în proces de admitere. Deci, sincer să fiu, eticheta de partid mic aş spune că este nemeritată. În niciun caz nu avem numerele mari de membri pe care le au celelalte organizaţii politice, dar avem, să zic, o implicare mai mare. Adică, dacă ne gândim la procentul de membri implicaţi, cred că suntem peste partidele mari! Şi asta se vede. Noi, cu vreo 400 de oameni pe Bucureşti, suntem mai vizibili în stradă şi în activităţi decât partidele care au mii de membri.
Matei Udrea: Asta, în condiţiile în care dumneavoastră, cel puţin în acest moment, nu aveţi ce să le oferiţi. Partidele mari îi atrag cu posturi în administraţie, cu funcţii pe la diverse deconcentrate şi aşa mai departe. Dumneavoastră nu aveţi pârghii din acestea.
Andrei Macsut: N-aş zice chiar că nu avem ce să oferim. E adevărat, nu avem poziţii formale sau funcţii sau alte asemenea, dar avem ceva mult mai important, cred eu. Adică oferim speranţa că se poate mai bine. Şi pentru acea speranţă, ca oamenii să conteze şi ca vocea lor să fie auzită, ei sunt dispuşi să se implice. Şi, în fond, asta ne dorim toţi. Dacă era doar vorba despre funcţii şi mai ştiu eu ce beneficii directe, ne-aţi fi văzut şi pe noi în toate negocierile, trăgând de cine dă mai mult. Dar nu am făcut asta pentru că jucăm pe alte mize! Nu e vorba despre ce ne iese nouă, e vorba despre ce lăsăm în urmă ca organizaţie şi ca oameni, în final. Legat de buget, e greu să estimăm în momentul de faţă un buget lunar tocmai pentru că numărul de membri creşte încontinuu. Deci, numărul de persoane care ne plătesc cotizaţie creşte încontinuu. Şi la fel micro-donaţiile. Ca să zic aşa, estimativ, în afara perioadei de campanie, primeam cam la fel de mult din donaţii cum primeam din cotizaţii.
„În cele mai multe luni primeam cu totul, din cotizaţii şi donaţii, cel mult 20.000 de lei. Nu avem în momentul de faţă niciun angajat full-time. Efectiv, am venit cu bani de acasă! Toţi lucrăm voluntari. Anul trecut, la alegerile parlamentare, am avut un buget total sub 50.000 de euro“
Matei Udrea: Dar despre cât vorbim? Zeci de mii, sute de mii, milioane de euro? Să-şi facă lumea o idee măcar.
Andrei Macsut: Hahaha! Nu, nu, nu! Nu, nu, nu, nu, nu, nu! În cele mai multe luni primeam cu totul, din cotizaţii şi donaţii, pe la 20.000 lei maxim! Pe acolo. Deci, nu vorbim de sume din astea astronomice, vorbim de suficient cât să ne acopere cheltuielile curente şi câteva cheltuieli, să zic, mai targetate (ţintite – n. red.), pentru materiale de promovare, închirieri de săli, chestii de genul ăsta. Dar nu avem în niciun caz suficient, de exemplu, cât să păstrăm angajaţi full-time. Nu avem în momentul de faţă niciun angajat full-time tocmai pentru că nu avem această stabilitate financiară. Deci, toţi lucrăm voluntari acum!
Matei Udrea: E realmente şocant de puţin. Aveţi foarte puţine resurse, ţinând cont că obţineţi nişte rezultate bunicele, aş spune, pentru un partid atât de recent.
Andrei Macsut: Efectiv, am venit cu bani de acasă! Dacă vă spun bugetul nostru total anul trecut, pentru alegerile parlamentare, deci când aveam o brumă de notorietate după alegerile locale şi europarlamentare… Bugetul nostru total de campanie a fost aproape 50.000 de euro. 40 şi ceva de mii de euro.
Matei Udrea: În condiţiile astea, aproape 3% din voturi la alegerile parlamentare înseamnă o eficienţă foarte mare a banilor investiţi.
Andrei Macsut: Am făcut calculul. Am cheltuit în jur de 50 de bani per vot primit la ambele camere! Deci, pentru fiecare persoană care ne-a votat şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor, noi am cheltuit un leu ca să atragem acel vot. Vă daţi seama, sunt nişte cifre din astea, nemaiauzite. Tocmai asta spun, că pe de o parte acuzaţiile pe care le primim, că „Vai, sunteţi cu Soros, vă plăteşte PSD-ul, vă plăteşte nu ştiu cine“, sunt absolut hilare, pentru că avem conturile… Cum să spun, sunt persoane care câştigă mai mult în fiecare lună decât noi, ca organizaţie! E absolut hilar. Şi, în al doilea rând, e ce spuneam, că oamenii care se implică o fac nu din cauză că vor ceva pentru sine, ci chiar sunt dispuşi să se implice pentru speranţa că vocea lor va conta. Şi asta e partea pe care cred eu că partidele vechi nu au înţeles-o. Politica nu se face în negocieri, la masa verde, cu uşile închise, în care fiecare îşi calculează „tu-mi dai asta, eu îţi dau asta!“. Că politica se face cu oamenii pe care vrei să-i reprezinţi, nu departe de ei.
Matei Udrea: Aşa este. Având în vedere că mi-aţi spus şi cifra asta pe care nu o ştiam, de o mie şi ceva de membri, confirmaţi indirect că aveţi puţine filiale prin ţară. Cum vă gândiţi să pătrundeţi, de exemplu, în urbanul mic şi rural? Pentru că, de fapt, dacă nu reuşiţi să pătrundeţi acolo, aproape 50% din România nu vă este accesibilă. Aveţi cum să luaţi locul PSD-ului ca partid care promite măsuri de stânga, de protecţie socială? Vedem că PSD a abandonat chiar şi formal această pretenţie, de partid de stânga, prin eliminarea acelui cuvânt buclucaş de „progresist“ din statut.
Andrei Macsut: N-o să intru prea mult în strategia noastră de dezvoltare pe următorii ani, vă daţi seama, din varii motive. Ce pot să spun: PSD-ul nu a abandonat ideea de stânga, pentru că una e stânga, alta e progresismul. Practic, ei au spus că vor să fie stângă conservatoare, nu stângă progresistă, ceea ce e o diferenţă. Acum e de discutat în ce măsură ei au fost vreodată partid de stânga. Mie mi se pare, urmărindu-i în toţi aceşti ani, că nu au avut neapărat o ideologie care să-i lege. PSD era PSD, erau partidul ăla mare care avea cadre, care avea reţele, care ştia sau pretindea că ştie să guverneze.
Matei Udrea: Partidul administraţiei.
Andrei Macsut: Ei au fost mai mult oportunişti decât ideologici. Cred că abia acum, în ultimii ani, când au început să piardă mult din electorat, au început să se reorienteze, să-şi redefinească ideologia, pentru că până acum chiar nu conta.
„E, într-adevăr, mai greu pentru noi să prindem rădăcini în medii rurale şi în urbanul mic, pentru că din multe puncte de vedere societatea românească este în continuare foarte conservatoare şi s-ar putea ca elementele progresiste din ideologia noastră să nu prindă la fel de bine cât ne-am fi dorit. Deşi tocmai în acele zone este nevoie de stânga şi de progresism! Procentul de populaţie care aderă la valori progresiste e undeva, între 15 şi 35%“
Matei Udrea: Înţeleg. Voiam să vă întreb despre planul de dezvoltare pe următorii 5 ani, dar dacă ziceţi că nu vreţi să vorbiţi despre el, nu insist. Vreau doar să vă întreb ce obiectiv, în procente, aveţi pentru următoarele alegeri parlamentare, din 2028? Măcar atât puteţi să-mi spuneţi.
Andrei Macsut: Nu ne-am stabilit un obiectiv, un procent. Ştim clar că vrem să facem pragul şi să reprezentăm cât mai multe judeţe în Parlament. În general, e un consens în rândul membrilor şi conducerii şi cred că şi al publicului că vor să fim în Parlament. Acum ce pot să spun, legat de strategie, este că ideea pe care am urmat-o este să mergem fizic în locuri. Că prezenţa online te ajută, dar nu te ajută suficient. Adică lumea pe internet te vede, dar nu te simte, ca să zic aşa. Şi vrem să mergem în cât mai multe locuri, să discutăm despre temele care chiar îi afectează pe oameni, în speranţa că aşa se formează şi acolo grupuri de susţinători. E, într-adevăr, mai greu pentru noi să prindem rădăcini în medii rurale şi în urbanul mic, pentru că din multe puncte de vedere societatea românească este în continuare foarte conservatoare şi s-ar putea ca elementele progresiste din ideologia noastră să nu prindă la fel de bine cât ne-am fi dorit. Deşi, şi asta o spun de câte ori am ocazia, tocmai în acele zone este nevoie de stânga şi de progresism! Pentru că tocmai acele zone suferă cel mai mult de, hai să zic, încorsetarea asta ideologică care le-a fost impusă, practic. Pentru că oamenii, dacă stai să discuţi cu ei, sunt chiar super-deschişi la minte şi conştienţi de ce nevoi au. Însă obstacolele care li se pun sunt de ordin ba politic, ba religios, ba mediatic. Adică dacă li se spune oamenilor într-una că „vai, stânga egal comunism!“, evident că oamenii nu vor să audă de aşa ceva. După experienţa cu colectivizarea din perioada ceauşistă, nu mai vor să audă de aşa ceva pentru că au suferit destul de mult. Aşa că oamenii din rural, cel puţin, sunt foarte de stânga, dar şi foarte pro-proprietate privată. De asta spun: pentru partidele clasice este important ca oamenii din rural să asocieze stânga cu comunismul, ca s-o respingă. Pentru că altfel, ar fi cei mai mari susţinători! Pentru că acolo e cel mai mare nevoie de asemenea politici.
Matei Udrea: Pe de altă parte, poporul român pare a fi unul mai degrabă orientat către conservatorism şi valorile tradiţionale decât către progresism şi valorile internaţionale. V-aţi gândit cum să rezolvaţi această situaţie?
Andrei Macsut: Depinde foarte mult cum măsori. Pe unele măsurători, procentul de populaţie care aderă la valori progresiste e undeva, între 15 şi 35% – din nou, depinde de cum măsori – pentru că în general preocupările sunt mai degrabă de ordin economic decât de ordin social. Şi dacă ne gândim că progresismul este gândirea care susţine un orizont mai larg de drepturi şi libertăţi, pe când conservatorismul e gândirea orientată mai degrabă spre menţinerea status-quo-ului sau întoarcerea la nişte valori tradiţionale din trecut, în general veţi observa că pe oameni îi interesează această dimensiune progresist-conservatoare în momentul în care stau bine economic. Atunci când oamenii stau bine economic, devin şi mai progresişti, pentru că nu-i mai interesează atât de mult trecutul, tocmai pentru că situaţia materială le permite să se gândească cu optimism la viitor. Şi pentru viitor te gândeşti că „da, vreau mai multe drepturi şi libertăţi, îmi permit mai multe drepturi şi libertăţi“. Deci, societatea în general este mai conservatoare pentru că societatea în general nu priveşte la viitor cu optimism pentru că nu îşi permite, nu are situaţia materială suficient de bună pentru asta. Aşa că cea mai bună cale ca să… N-aş zice să răstorni situaţia, dar să încurajezi gândirea orientată spre viitor, spre mai multe drepturi, spre progresism, este să îmbunătăţeşti condiţia materială în care se află oamenii. Asta e inclusiv testată ştiinţific. Adică s-a văzut pe mai multe studii sociologice că, efectiv, oamenilor care o duc bine nu le pasă despre ce face vecinul. Sunt prea ocupaţi să se bucure de propria viaţă ca să-i mai intereseze de ce fac alţii. Efectiv, răspunsul e: „Guvernează cum trebuie, ajută oamenii să-şi dezvolte propriile capacităţi şi să-şi îmbunătăţească condiţia materială şi restul vine de la sine!“. E parte din ce ar trebui să însemne buna guvernare.
„E deplasată de tot ideea că noi am vrea să colectivizăm, că nu susţinem proprietatea privată. Sunt bălării chestiile astea, n-au niciun temei!“
Matei Udrea: Dumneavoastră vă definiţi ca partid de centru-stânga, dar am văzut că unii politologi şi politicieni vă consideră ca fiind noii comunişti. Există acolo unele măsuri pe care le promiteţi – am văzut şi campania pentru Bucureşti – şi într-adevăr par să semene cu nişte promisiuni sau măsuri pe care le lua Partidul înainte de 1989. Sau, cel puţin, le promitea. Că, în practică, lucrurile nu stăteau chiar aşa.
Andrei Macsut: Acum, dacă îmi permiteţi un răspuns ceva mai amplu, varianta scurtă e: nu suntem nici de departe comunişti! Sunt, cum am spus, încercări ale partidelor clasice sau ale susţinătorilor partidelor clasice să ne pună această etichetă prin care ei speră ca oamenii să ne respingă. Dar dacă vă uitaţi în ce susţine SENS, veţi vedea că nu ne opunem proprietăţii private! Ideea comunismului asta era, că elimini cu totul proprietatea privată şi laşi doar proprietate publică şi personală. Noi, în SENS, nu suntem nici de departe împotriva proprietăţii private! Dimpotrivă, vrem să existe mai multă proprietate privată! De exemplu, vrem ca oamenii să fie proprietari peste datele lor de pe internet, să nu mai fie la liber, să îţi cumpere oricine datele şi informaţiile despre tine fără consimţământul tău. De exemplu, vrem ca oamenii să fie proprietari peste creaţiile lor proprii, să nu mai poată firmele de inteligenţă artificială să-şi antreneze modelele cu creaţia ta şi tu să nu primeşti nimic din asta. Deci, e deplasată de tot ideea că noi am vrea să colectivizăm, că nu susţinem proprietatea privată. Sunt bălării chestiile astea, n-au niciun temei! Şi sunt destul de mulţi profesori chiar din Universitate, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, care au eliminat cu totul această ipoteză. Dacă vă referiţi la declaraţiile domnului Radu Carp, dânsul ne-a provocat la o dezbatere cu public pe care noi am acceptat-o! Şi după campanie chiar voiam să o organizăm, să-l invităm şi pe dânsul şi-l rugăm să-şi invite şi studenţii la dezbaterea respectivă!
Matei Udrea: Foarte interesant! Poate îl invitaţi şi pe Simion, că şi el a spus despre SENS că ar fi partid comunist.
Andrei Macsut: N-aş vrea să-i dăm o platformă lui Simion, dar dacă vine, sigur, atunci o să avem un public ceva mai mare, rupem TikTok-ul! Credeţi-mă, n-am absolut nimic împotrivă să dezbat nici cu domnul Carp, nici cu domnul Simion, mai ales că argumentele, vă spun de pe acum, nu sunt de partea lor!
Matei Udrea: Am înţeles…
Andrei Macsut: Ăsta e răspunsul pe scurt. Răspunsul pe lung, legat de politici, este că deşi istoria pe care o avem cu comunismul este deosebit de tristă – şi e clar, a fost un regim criminal, adică nu pune nimeni la îndoială chestia asta – oamenii care încă au nostalgii faţă de regimul comunist au nostalgii pentru că lor le-a ieşit ceva din toată acea perioadă. Gândiţi-vă că programul de urbanizare forţată pe care comuniştii l-au făcut nu a fost respins chiar de toată lumea. Sunt destul de mulţi oameni care s-au născut la casă de chirpici şi cu opaiţ în cameră şi care s-au trezit brusc cu locuinţă la oraş, cu apă curentă, cu curent electric. Deci situaţia lor materială chiar s-a îmbunătăţit. Şi, pentru acei oameni, politicile respective au fost mană cerească. Acolo veţi vedea foarte multe persoane nostalgice după regimul comunist, pentru că lor, personal, regimul chiar le-a produs o îmbunătăţire. Şi pentru asta erau dispuşi să accepte inclusiv crimele regimului. La fel veţi vedea în orice sistem. Chiar şi cele mai brutale dictaturi au un nucleu de susţinători cărora regimul le face bine şi pe care caută să-i ţină aproape tocmai pentru că are nevoie de această legitimare populară. Aşa că, dacă e să judecăm ce s-a întâmplat în trecut, gândiţi-vă că politicile pe care regimul comunist la noi s-a bazat ca să aibă legitimitate populară s-ar putea în continuare să fie nu numai bine primite, dar şi necesare. Dacă putem să privim, să zic, la lucrurile care s-au făcut bine şi la cum s-a făcut urbanizarea, vom vedea că în continuare e nevoie de asemenea lucruri. Nu argumentează nimeni pentru urbanizare forţată, să fie foarte clară chestia asta, însă putem lua din politicile pe care le vedem în cazul de faţă în Austria. Mă refer la locuinţele sociale, în principiu. Politicile din Austria, de housing, de locuire, sunt foarte asemănătoare tocmai pentru că s-au uitat la aceleaşi probleme şi au ajuns la aceleaşi concluzii ca noi. Că o bună parte din populaţia din Bucureşti, cel puţin, fie nu îşi permite o locuinţă, fie îşi permite, dar cu costuri exorbitant de mari, ca procent din veniturile lor. În mod sănătos, împărţirea venitului unei gospodării ar fi cam aşa: o treime pentru chirie, o treime pentru costurile de trai şi o treime pus deoparte. Cam asta e în literatura de specialitate împărţirea optimă. În România şi mai ales în Bucureşti vedem că sunt persoane care îşi dau jumătate sau chiar peste jumătate din venituri doar pe chirie! Şi vă daţi seama cât de greu este să îţi iei şi un credit sau să pui bani deoparte pentru un avans la bancă în condiţiile în care tu îţi dai jumătate din venit pe chirie. E aproape imposibil, mai ales fără ajutor din partea familiei! Aşa că proiectele pentru locuinţe sociale şi locuinţe affordable (accesibile – n. red.) sunt necesare. Adică efectiv preţul chiriilor acum este exagerat de mare tocmai pentru că, o dată, cererea este foarte mare şi, în al doilea rând, pentru că nu se construieşte suficient la un preţ decent. Oamenii care construiesc, construiesc pentru că vor, evident, să facă profit, deci o să vândă locuinţele cu cât de mult permite piaţa. Ori, dacă singurii cumpărători de pe piaţă sunt persoane cu venituri peste medie, atunci, evident, şi noile construcţii vor fi adresate celor cu venituri peste medie! De aceea vedem, de exemplu, că ce se construieşte în Bucureşti sunt garsoniere şi apartamente cu două camere şi mai puţin apartamente cu trei sau patru camere sau mai mari pentru familii. Pentru că, deşi este cerere, nu de acolo vin banii! Banii vin din vânzarea de garsoniere şi apartamente cu două camere, pentru că acelea se închiriază, pentru că acolo se fac AIRBNB-uri, pentru că acolo vin oamenii şi cumpără ca să vândă mai scump mai târziu. Şi întrebarea rămâne! Că putem să fim acuzaţi de comunism până mâine, întrebarea este ce soluţii oferă partidele şi candidaţii de dreapta la această problemă a locuirii. Eu, ce aud din partea lor, este soluţia: „Descurcaţi-vă! Nu ştiu, mai luaţi-vă un job, mai munciţi!“. Ori, „Descurcă-te!“ nu ar trebui să fie o politică de stat! Noi aşa vedem lucrurile. În momentul în care cineva îţi spune „Uite, eu te ajut!“ şi altcineva spune „Nu ştiu, boss, descurcă-te!“, eu pe cine votez? Pe cel care mă ajută sau pe cel care îmi spune: „Mai ia-ţi un job!“? Eu deja muncind full-time!
Matei Udrea: Da… Problema e că…
Andrei Macsut: Şi gândiţi-vă şi la studenţi sau la familiile aflate la început, da?
„Sunt trei indicatori de calitate a vieţii pe care trebuie să-i urmăreşti când faci o politică publică. Este housing-ul, cât de multe persoane locuiesc în condiţii decente. Este childcare, ce servicii ai pentru creşterea copilului care îţi încurajează familiile să aibă copii şi să muncească fără să ajungă la ruină. Şi al treilea este sănătatea! Cât de sănătoasă este populaţia! Soluţia partidelor de dreapta pentru toate este: Nu ştiu, frate, munceşte şi tu, du-te la privat!“
Matei Udrea: Ştiu, dar problema pe care o identific eu făcând corelaţie între teorie şi practică este – şi vă spun din experienţa proprie – că atunci când încerci, ca tânăr, să iei casă de la stat prin ANL, de exemplu, pentru că a mai existat un program din acesta de case pentru tineri, aproape nimeni din cei care nu au pile nu reuşeşte să se atingă de acele apartamente. Pentru că aşa funcţionează dintotdeauna statul, cel puţin în România. Până la urmă, ANL-urile au ajuns aproape toate la activul de partid, la oameni care aveau relaţii şi care după aceea, prin diverse tertipuri, le-au vândut sau le-au închiriat. Deci, ideea că vine statul în România şi face case ca să le dea la tineri nu e realistă. Spre deosebire de ţări precum Austria, pe care le-aţi invocat dumneavoastră, aici corupţia endemică blochează acest tip de acţiuni făcute de stat. Unde este statul este şi corupţie formidabil de mare.
Andrei Macsut: Acum, sunt mai multe aspecte aici. Pe de o parte, ANL-urile, chiar şi pe hârtie, sunt gândite tot pentru familii cu două venituri şi cu o anumită condiţie materială. ANL-urile, chiar şi teoretic, nu sunt gândite pentru persoane în situaţie de precaritate sau pentru persoane singure. Deci, din start, e o problemă. În al doilea rând, da, procesul prin care se alocă locuinţele prin ANL e foarte netransparent. Nu există, din câte ştiu, o listă publică de aşteptare, ca să ştii al câtelea eşti la rând, cine e înaintea ta, dosarele persoanelor respective nu sunt accesibile sub nicio formă. Şi acolo, evident, unde ai putere discreţionară de genul ăsta şi opacitate, vei avea şi corupţie! În general, corupţia – veţi vedea! – se întâmplă în zona gri, unde găseşti putere discreţionară. Şi mai e o chestie: în România există o competiţie şi între guvern şi primari în privinţa corupţiei şi ”parandărătului”. Dacă ai o agenţie cum e Agenţia Naţională care face ANL-urile, acolo ai un grup de interese, pe când la nivelul fiecărei primării ai alte grupuri de interese! Când vorbim despre mafia imobiliară pe Bucureşti, ne referim la acele firme care sunt cliente ale primarului sau ale partidelor din Consiliile Locale şi, în cazul de faţă, prin Consiliul Municipal. Acestea sunt în competiţie cu clienţii ministrului, cu clienţii directorului de la nu ştiu ce agenţie şi aşa mai departe. Oarecum, din competiţia asta pentru parandărăt şi pentru şpagă mai ies şi câteva lucruri bune, că fiecare e interesat să tragă de partea lui mai mulţi bani şi mai multe investiţii şi să facă lucrurile cât de cât mai corect, ca să pară o variantă mai bună decât celălalt. Însă toată chestia asta se întâmplă fără să rezolve problema de fond! Care problemă de fond e că ai foarte multe persoane care nu îşi permit o locuinţă, care trebuie să stea în chirie sau cu părinţii sau în cămine sau în locuinţe comune cu colegi până la vârste foarte înaintate. Asta îţi afectează şi alte aspecte. Îţi afectează demografia, de exemplu, pentru că e greu să începi propria ta familie când locuieşti cu părinţii sau cu colegi de cameră sau mai ştiu eu. Îţi afectează calitatea vieţii, de exemplu, şi-ţi afectează nivelul de bunăstare. Că sunt trei indicatori de calitate a vieţii pe care trebuie să-i urmăreşti în momentul în care îţi faci o politică publică. Aici este housing-ul şi cât de bun este dreptul la locuire, cât de multe persoane locuiesc în condiţii decente, este childcare şi ce servicii ai pentru creşterea copilului care îţi încurajează pe de o parte familiile să aibă copii – chiar un număr mai mare de copii – şi să muncească în continuare fără să ajungă la ruină. Şi al treilea este sănătatea! Deci, cât de sănătoasă îţi este populaţia! Evident că, dacă ai o populaţie inactivă pe motive de sănătate, nu ajută pe nimeni. Deci, la aceşti trei indicatori ne uităm când vorbim despre bunăstare. Şi nimeni nu se uită la asta! Din nou, soluţia partidelor de dreapta pentru toate aceste trei este: „Nu ştiu, frate, munceşte şi tu, du-te la privat!“. Ori, asta nu e o soluţie! Pentru că îi lasă pe foarte mulţi pe dinafară. Care, pentru că sunt pe dinafară, în loc să contribuie la bunăstarea generală, ajung să devină… Nu o povară, dar în loc să fie contributori activi, devin consumatori de servicii publice. Nu ştiu cum să concluzionez discuţia asta altfel decât spunând că, dacă vrei o schimbare, e nevoie să ieşi politic, să o susţii. Şi asta facem acum prin candidatura de la de la Primăria Bucureşti. Punem pe tavă aceste subiecte şi aceste trei dimensiuni de care nimeni nu prea s-a atins până acum, tocmai ca să dăm o voce acelor persoane care se confruntă cu problema asta. Când vorbim despre Bucureşti şi despre mafia imobiliară, gândiţi-vă că partidele care acum se află în competiţie şi să laudă că sunt pe primele poziţii nu doar că au permis situaţiei să ajungă aici, ba chiar au împins-o să ajungă aici pentru că aveau interese directe. E suficient să vă uitaţi la cine primea autorizaţii şi cine nu primea! Şi în ce condiţii se primeau şi cine era beneficiarul direct al investiţiilor, dacă urmăreşti firul banilor, unde s-au dus. Deci, n-ai cum să rezolvi problema cu aceleaşi grupuri de interese care au cauzat-o şi au tolerat-o.
Matei Udrea: Acum câteva zile am făcut un interviu foarte interesant cu politologul Marius Ghincea. Dânsul mi-a spus despre o tendinţă care se remarcă atât în Europa, cât şi în Statele Unite, dar şi în România, aceea că bărbaţii tineri par tentaţi mai degrabă să meargă către extrema dreaptă, către conservatorism, către biserică, în timp ce femeile tinere se îndreaptă mai degrabă către mişcările progresiste, către partidele de stânga. Voiam să vă întreb: dumneavoastră, în SENS, aveţi mai multe fete sau mai mulţi băieţi printre membri şi simpatizanţi?
Andrei Macsut: Avem în momentul de faţă mai mulţi băieţi în rândul membrilor! Încurajăm lumea să se implice, vrem să avem cât mai multe fete în organizaţie, cât mai multe doamne, pentru că ele reprezintă peste jumătate din populaţia României, deci ar trebui să ocupe peste jumătate din poziţiile publice. Ar trebui să aibă cel puţin jumătate din poziţiile de decizie din instituţii. Şi, din cauza aceasta, am inclus în statutul SENS prevederea ca, la orice nivel, conducerile să fie formate din cel puţin 50% doamne. Adică să avem paritate de gen, pe cât se poate. Un motiv pentru care participarea doamnelor este mai scăzută în politică, cred eu, este mediul în care se aşteaptă să fie. De cele mai multe ori, dacă intri în politică, vei fi supus unor atacuri din partea adversarilor politici, vei fi tratat diferit faţă de cum eşti tratat dacă nu eşti activ politic. Şi pentru doamne e mult mai grav decât pentru bărbaţi! Pentru că uitaţi-vă, de exemplu, la atacurile pe care le primeşte Ana Ciceală! Că, vai, e necăsătorită, că… Mă rog, nu vă mai spun alte comentarii pe care le-am întâlnit, dar înţelegeţi ideea… S-au legat foarte mult de aspectul dânsei, s-au legat foarte mult de relaţia pe care o are cu partenerul, s-au legat foarte mult de chestii personale. Adică mult mai mult decât dacă ar fi fost un bărbat! Nu vedem, de exemplu, asemenea comentarii la adresa altor candidaţi.
„Acum, orizontul de oportunităţi este mai larg cu mult pentru femei, inclusiv în România, decât era acum 200 de ani! Pentru bărbaţi, rolul lor în ultimii 200 de ani nu s-a schimbat foarte mult! Odată cu schimbarea rolului pe care-l au femeile în societate, s-au schimbat şi pretenţiile pe care dânsele le au de la societate, de la scena politică, de la partenerii din propria lor viaţă! Iar dacă nu te adaptezi la evoluţia asta, s-ar putea să simţi că oportunităţi trec pe lângă tine! Ca bărbat, mă refer“
Matei Udrea: Înţeleg. Aveţi dreptate.
Andrei Macsut: Deci, atmosfera asta pe care în principiu bărbaţii o creează în partide descurajează participarea doamnelor. Şi noi din cauza asta încercăm în SENS să transmitem foarte clar mesajul că nu se acceptă asemenea comportamente la noi. SENS este un spaţiu sigur, pe care ne chinuim să-l menţinem sigur pentru toată lumea: şi pentru doamne, şi pentru minorităţi de toate felurile, şi pentru persoane vulnerabile, şi pentru efectiv oricine! Mergând pe ideea că dacă e un spaţiu sigur pentru cei mai vulnerabili dintre noi, atunci e un spaţiu sigur pentru toată lumea. Dacă îmi permiteţi şi un comentariu legat de împărţirea asta de care ziceaţi, că băieţii tineri se duc spre extrema dreaptă, pe când fetele se duc spre progresism mai mult: nu e o surpriză acolo! Pentru că în ultimii 200 de ani rolul femeilor s-a schimbat în bine din foarte multe puncte de vedere. Dacă ne uităm acum 200 de ani, nu era drept de vot, în multe locuri nu era drept de proprietate, nu era drept de divorţ. Până prin anii ’70, în Statele Unite, o femeie nu putea să-şi ia un credit la bancă fără acordul soţului. Deci, situaţii din astea erau larg răspândite. Ei, pe măsură ce lucrurile s-au îmbunătăţit şi femeile au intrat tot mai mult şi pe piaţa muncii, au căpătat dreptul de vot, au deţinut mai multă proprietate, li s-a îmbunătăţit condiţia materială etc., şi rolul în societate li s-a schimbat! Acum, orizontul de oportunităţi este mai larg cu mult pentru femei, inclusiv în România, decât era acum 200 de ani! Ei, pentru bărbaţi, rolul lor în ultimii 200 de ani nu s-a schimbat foarte mult! Aceleaşi lucruri, aceleaşi aşteptări care existau de la noi acum 200 de ani există în continuare! La noi nu s-a produs vreun declic care să afecteze în vreun fel chestia asta. Şi aici e problema de fapt! Pentru că, odată cu schimbarea rolului pe care-l au femeile în societate, s-au schimbat şi pretenţiile pe care dânsele le au şi de la societate, şi de la scena politică, şi de la partenerii din propria lor viaţă! Iar dacă nu te adaptezi la evoluţia asta, s-ar putea să simţi că oportunităţi trec pe lângă tine! Ca bărbat, mă refer. Şi aici e chestia, pentru că rolul nostru în societate nu s-a schimbat de vreo 200 de ani, nimeni nu-ţi spune cum să te adaptezi la noile realităţi. E greu să mergi în continuare pe valorile tradiţionale, bărbat fiind, şi să mai fii adaptat la societatea modernă. Deci, ori devii şi tu, bărbat fiind, mai progresist, înveţi despre lumea în care trăim cu alţi ochi şi te adaptezi şi înţelegi, de exemplu, că nu ai nimic de dovedit, că trebuie să te preocupi de binele tău şi de cine eşti tu ca persoană şi că, dacă tu eşti OK, şi alţii vor gravita înspre tine pentru că eşti OK, ori respingi modernitatea pentru că e o chestie prea nouă, prea complexă şi te întorci la valori tradiţionale în care tu trebuie să dovedeşti că meriţi, în care tu trebuie să demonstrezi că eşti bărbat, să faci dovadă de nu ştiu ce! Şi asta, cred, e problema cu această derivă: foarte mulţi tineri bărbaţi care se orientează spre valori conservatoare o fac pentru că astea sunt modelele care le prezintă viitorul. Nu există, din câte ştiu eu, influenceri bărbaţi progresişti! Există însă influenceri bărbaţi conservatori! Şi mesajul lor este că tu trebuie să demonstrezi că meriţi dragoste, că tu trebuie să demonstrezi că meriţi respect. Ori, asta e o prostie! Nu ai nimic de dovedit, nu trebuie să dovedeşti că meriţi chestiile astea! Pentru că orice om merită dragoste, orice om merită respect. Sunt lucruri, efectiv, de bun-simţ. Şi dacă tu le oferi altora fără ca alţii să demonstreze în vreun fel că, vai, merită chestia asta, atunci şi asta ţi se întoarce! Şi ăsta e mesajul pe care aş vrea să-l transmit către toţi bărbaţii din lume, dacă aş putea: băi, frate, nu ai nimic de dovedit! Chiar nu ai! Meriţi să fii iubit, meriţi să fii respectat aşa cum eşti. Şi singura cale prin care poţi să pierzi chestiile astea este să-i constrângi tu pe alţii să-ţi demonstreze că le merită. Oferă dragoste, oferă respect şi ţi se vor întoarce!
Matei Udrea: Foarte interesant.Vă mulţumesc pentru interviu.
Andrei Macsut: Mulţumesc şi eu!
