Ciolacu, întrebat dacă primarul Sucevei, Ion Lungu, va candida pe listele PSD: Poate vine şi domnul Flutur în PSD / Replica lui Flutur: Vrea să ne spună nouă moldovenilor, bucovinenilor, „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Rămâne de văzut la vot!

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat ironic, vineri, întrebat dacă primarul Sucevei, Ion Lungu, va candida pe listele PSD, că poate vine şi domnul Flutur în PSD. Replica liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a venit imediat într-o postare pe Facebook. ”Vrea să ne spună nouă moldovenilor, bucovinenilor, „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Rămâne de văzut la vot!”, a spus Flutur.

”În primul rând, acest lucru e atributul organizaţiei judeţene. Domnul Lungu n-a fost primar PNL, parcă?”, a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la Suceava, întrebat dacă Ion Lungu va candida pe lista PSD la parlamentare.

La rândul lui, lilderul PSD Suceava, Ioan Stan, a arătat că până pe 17 octombrie trebuie depuse aceste candidaturi.

” În decurs de o săptămână, 10 zile, vom da. Referitor la domnul Lungu, vă anunţ astăzi aici că am spus şi în comunicatul pe care vi l-am dat, nimeni din judeţul Suceava care nu este membru PSD nu va face parte pe acea listă”, a arătat el. Întrebat dacă Lungu va deveni membru PSD, Stan a răspuns: ”Vom vedea atunci, atunci din nou, facem un birou permanent, un consiliu politic judeţean şi vom hotărî. Deocamdată nu şi-a manifestat nimeni dorinţa să intre în partid. Nu ştiu nimic. Ah, că a fost la noi în vizită, avem un sediu frumuşel”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a intervenit şi el, râzând: ”Sunt prea mulţi de „dacă”. Mi-aş dori, poate vine şi domnul Flutur în PSD! N-am nicio problemă!”.

În replică, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a scris pe Facebook: ”Eu aş putea să mă simit jignit de gluma domnului Ciolacu cu trecerea la PSD, el însă nu avea nici un drept să se simtă jignit cum că Buzăul ar fi în Moldova, dar încearcă şi dumnealui deoarece este în campanie electorală”.

”Înţeleg că a fost la Slatina lui Alexandru Lăpuşneanu şi vrea şi el să ne spună nouă moldovenilor, bucovinenilor, „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Rămâne de văzut la vot!”, a mai scris Flutur. 

Primarul Capitalei Nicuşor Dan ar urma să fie prezent duminică, la Consiliul Naţional al PNL care validează candidatura lui Nicolae Ciucă la Preşedinţie – surse

Premierul Marcel Ciolacu, despre protestul medicilor şi solicitarea acestora pentru o lege a medicilor: Păi să o facă Parlamentul României. Să se implice ministrul Sănătăţii şi să facă legea. Nu trebuie trecută prin Guvern