UPDATE – Secretarul de stat în MAE Luca Niculescu: Al 17-lea capitol încheiat in drumul către OCDE. România a primit Avizul Formal al Grupului de lucru pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale/ Precizările DNA

România a primit al 17-lea aviz din cele 25 necesre aderării la OCDE, anunţă secretarul de stat în MAE Luca Niculescu, care precizează că ţara noatră a primit Avizul Formal al Grupului de lucru pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale. Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că primirea acestui aviz arată că România îndeplineşte standardele internaţionale în prevenirea şi combaterea corupţiei care implică funcţionari publici străini. Potrivit DNA, în baza noii legislaţii, procurorii anticorupţie au competenţă exclusivă pentru investigarea mitei oferite funcţionarilor publici străini şi a infracţiunilor conexe, precum spălarea banilor sau falsul în înscrisuri.

UPDATE Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că primirea acestui Aviz formal din partea OCDE arată că România îndeplineşte standardele internaţionale în prevenirea şi combaterea corupţiei care implică funcţionari publici străini.

Potrivit DNA, în baza noii legislaţii (Legea nr. 319/2024, modificată prin Legea nr. 156/2025), procurorii anticorupţie au competenţă exclusivă pentru investigarea mitei oferite funcţionarilor publici străini şi a infracţiunilor conexe, precum spălarea banilor sau falsul în înscrisuri. 

„În 2025, DNA a continuat investigarea unui caz reprezentativ de mită transnaţională, încadrat potrivit noilor prevederi legale şi inclus de OCDE în matricea de cazuri relevante”, precizează sursa citată.

Aceeaşi sursă menţionează că OCDE a evidenţiat capacitatea DNA de a desfăşura investigaţii eficiente în cazurile de mituire străină şi de a coopera cu autorităţi din alte state. 

De asemenea, afirmă reprezentanţii DNA, România a fost remarcată pentru implicarea activă în mecanismele internaţionale de evaluare, prin participarea la examinarea altor state parte la Convenţie.

„Obţinerea avizului formal reprezintă un semnal puternic privind angajamentul României în consolidarea integrităţii şi a luptei împotriva corupţiei la nivel internaţional. Acest rezultat a fost posibil datorită eforturilor susţinute ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în strânsă colaborare cu Ministerul Justiţiei. DNA a avut un rol important în implementarea recomandărilor OCDE, iar una dintre cele mai importante – cea privind resursele umane, financiare şi de formare profesională – a fost considerată pe deplin îndeplinită”, precizează DNA.

Aceeaşi sursă arată că, totodată, evaluarea OCDE recunoaşte progresele României şi în celelalte recomandări aflate în curs de implementare, rezultate obţinute prin aceeaşi colaborare instituţională.

 
ŞTIREA INIŢIALĂ ”Al 17-lea capitol încheiat in drumul către OCDE. Ţara noastră a mai făcut un pas semnificativ : am primit Avizul Formal al Grupului de lucru pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale”, anunţă pe Facebook Luca Niculesccu, Coordonator Naţional pentru procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE),
El precizează că a fost un efort de echipă coordonat de Ministerul Justiţiei şi DNA, care au lucrat îndeaproape, ani de zile, cu experţii OCDE.

”Un moment important l-a reprezentat promulgarea, acum câteva săptămâni, a legii care întăreşte legislaţia privind sancţionarea faptelor de corupţie în operaţiunile economice internaţionale – o lege cu responsabilităţi mai clare şi cu sancţiuni mai ferme. Iar Convenţia Anti-Mita a OCDE este unul dintre cele mai relevante instrumente internaţionale pentru a combate corupţia la nivel global. Felicitări colegilor din Ministerul Justiţiei, DNA, MAE si tuturor instituţiilor care au lucrat pentru obţinerea acestui Aviz Formal”, scrie Luca Nicolescu.
El remarcă faptul că România a încheiat 17 din 25 de capitole, adică două treimi.
”Mergem înainte”, conchide el.
Până la acest moment, România a obţinut avize în domeniile: Înalţii Funcţionari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcţiilor Navale, Politicile de Concurenţă, Politica Digitală, Protecţia Consumatorului, Educaţia, Afaceri Sociale, Muncă şi Ocuparea Forţei de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit, Guvernanţă Corporativă, Agricultură, Ştiinţă şi Tehnologie, Statistică, Combaterea Mitei în Operaţiunile Economice Internaţionale.
La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuţiilor de aderare cu toate cele 6 ţări aspirante – (în ordine alfabetică) Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Peru şi România (). Candidaţii au fost informaţi asupra deciziei printr-o scrisoare a SG OCDE care a solicitat, totodată, confirmarea ataşamentului faţă de valorile, principiile şi standardele Organizaţiei menţionate în documentele relevante ale OCDE.

La reuniunea ministerială a Consiliului OCDE din luna iunie 2022, a fost adoptată Foaia de parcurs pentru România, odată cu cele pentru alte patru state candidate – Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Peru.

Pe parcursul procesului de aderare la OCDE, România este evaluată de 25 de comitete sectoriale şi trebuie să internalizeze peste 270 de instrumente juridice OCDE la nivelul legislaţiei, al politicilor şi al practicilor interne.

În urmă cu aproximativ o lună, Luca Niculescu afirma că România poate adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) la începutul sau în cursul anului viitor, în funcţie de ritmul în care avansează procesul intern.

 

Sibiu: Tânăr, arestat preventiv după ce a condus beat şi fără permis o maşină cu doi pasageri/ Urmărit de poliţişti, el a provocat un accident soldat cu un rănit şi trei maşini avariate

Deputatul Augustin Hagiu: Otopeni este singurul aeroport din lume, cred, care nu are o zonă de îmbarcare-debarcare rapidă, în condiţii de siguranţă