UPDATE – Putin spune că nu are sens să semneze documente cu o conducere „ilegitimă” a Ucrainei. Moscova va înceta ostilităţile dacă forţele de la Kiev se retrag din teritoriile pe care Rusia le revendică pentru anexare

Liderul rus Vladimir Putin a declarat joi că actuala conducere ucraineană este nelegitimă şi nu are sens să semneze documente cu aceasta, informează Reuters.

Conducerea de la Kiev şi-a pierdut legitimitatea după ce a refuzat să organizeze alegeri la expirarea mandatului preşedintelui Volodimir Zelenski, a declarat Putin într-o conferinţă de presă susţinută la Bişkek.

Kievul susţine că nu poate organiza alegeri în condiţiile în care se află sub legea marţială şi îşi apără teritoriul împotriva Rusiei.

Vladimir Putin a mai afirmat joi că Moscova va înceta ostilităţile în Ucraina dacă forţele de la Kiev vor accepta să se retragă din teritoriile pe care Rusia le revendică pentru anexare. „Dacă trupele ucrainene părăsesc teritoriile ocupate, vom înceta ostilităţile. Dacă nu pleacă, le vom alunga cu forţa militară”, a declarat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin nu a precizat dacă se referă doar la regiunile Doneţk şi Luhansk, din estul Ucrainei, considerate ţinte prioritare de Kremlin, sau şi la cele din Herson şi Zaporojie, din sud. În septembrie 2022, Rusia a revendicat anexarea acestor patru teritorii pe care nu le controlează în totalitate.

Cedarea către Moscova a regiunilor Doneţk şi Luhansk figura în planul iniţial în 28 de puncte al Statelor Unite pentru a pune capăt războiului din Ucraina, care a fost perceput de mulţi ca o capitulare a Ucrainei. Textul a fost revizuit ulterior, după consultări cu Ucraina, iar posibilitatea cedării unor teritorii este un subiect exploziv după patru ani de rezistenţă în faţa invaziei ruse.

Incendiu la Spitalul Judeţean Reşiţa/ A fost actival Planul roşu de intervenţie/ Un fum gros a apărut în timpul montării unui aparat RMN

Liderul AUR, George Simion, îi cere demisia ministrului Ionuţ Moşteanu: Un ministru al Apărării cu studii mincinoase nu poate conduce Armata României!