Argeş: Poliţist inculpat pentru proxenetism şi trafic de persoane / El a recrutat o femeie pe care a obligat-o să se prostitueze în ţări din Europa

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este inculpat într-un dosar de proxenetism şi trafic de persoane, fiind suspectat că a obligat o femeie să se prostitueze în diverse ţări europene, banii obţinuţi de aceasta fiind luaţi de către agent. Poliţistul activa în Biroul Rutier Piteşti, a fost încadrat în Poliţie în 2013 şi nimic din comportamentul său nu a dat de bănuit că se ocupa şi cu traficul de femei.

”La data de 27 noiembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea a 4 inculpaţi, cu vârstele cuprinse între 21 şi 33 de ani cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. În sarcina unuia dintre inculpaţi (agent de poliţie), în vârstă de 33 de ani, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de persoane”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de DIICOT.

Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2024, poliţistul ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin metoda “loverboy”, o femeie pe care a obligat-o să practice prostituţia în locaţii din Elveţia şi Irlanda, până la data de 26.11.2025.

Procurorii spun că o parte dintre sumele de bani provenite din traficarea femeii a fost însuşită de către poliţist.

El şi ceilalţi inculpaţi sunt acuzaţi că au obţinut beneficii materiale şi din înlesnirea activităţii de prostituţie, pe teritoriile Elveţiei, Germaniei, Marii Britanii şi Irlandei, pentru patru tinere, una dintre ele fiind căsătorită cu unul dintre inculpaţi.

Procurorii au făcut şi percheziţii la ersoanele vizate în acest dosar, în urma descinderilor fiind găsite şi ridicate o cantitate de cocaină, înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă.

Poliţistul activează în Poliţie din anul 2013 şi era încadrat la Biroul Rutier Piteşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Potrivit acestora, el nu a avut abateri disciplinare, primind o singură dată mustrare scrisă pentru că nu a finalizat la timp o lucrare.

Colegii săi l-au descris drept un om care venea totdeauna la serviciu la timp, îşi îndeplinea atribuţiile, nu afişa ostentativ bunuri materiale şi spun că nimic din comportamentul lui nu i-a făcut să creadă că ar fi capabil de faptele de care este acuzat.

Procurorii vor sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă a celor patru, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE – Grevă generală în Italia / Va fi afectată circulaţia tuturor mijloacelor de transport

Liga Europa: FCSB a pierdut cu 0-1 confruntarea cu Steaua Roşie Belgrad, deşi a avut superioritate numerică din minutul 27