Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis vineri, de Ziua Pompierilor, că numărul situaţiilor de urgenţă este în creştere în ultimii ani, crescând astfel şi frecvenţa intervenţiilor, şi a amintit şi de misiunile de asistenţă internaţională. ”Dragi pompieri, societatea vă este recunoscătoare pentru dăruirea cu care vă îndepliniţi sarcinile încredinţate şi pentru sacrificiile uriaşe pe care le faceţi pentru salvarea de vieţi omeneşti, precum şi pentru protejarea bunurilor puse în pericol”, a transmis Iohannis.
”Celebrăm astăzi curajul şi devotamentul pompierilor români, care îşi riscă viaţa pentru salvarea semenilor, şi onorăm sacrificiul tuturor celor care au pierit în timpul intervenţiilor la dezastre, în lupta cu flăcările sau în urma unor accidente grave. În ultimii ani, numărul situaţiilor de urgenţă este în creştere, ceea ce presupune că intervenţiile pentru gestionarea acestora au devenit tot mai dese. În acest context, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, componentă a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi parte a forţelor de protecţie ale Sistemului Naţional de Securitate, s-a adaptat continuu la noile realităţi şi a reuşit să-şi menţină la nivel ridicat capacitatea de răspuns”, a arătat Klaus Iohannis, în mesajul său.
El a amintit că România participă activ la procesul de creare a Capacităţii Europene de Răspuns la Urgenţă şi de perfecţionare a mecanismului naţional de management integrat privind asistenţa internaţională, precum şi la misiunile internaţionale de asistenţă desfăşurate în baza Mecanismului European de Protecţie Civilă.
”În cadrul acestor intervenţii, pompierii militari au dat dovadă de profesionalism, curaj şi dăruire în îndeplinirea misiunilor internaţionale, executate în condiţii deosebit de dificile şi cu un grad ridicat de risc. De altfel, participarea în acest an a pompierilor români la misiunile de sprijinire a autorităţilor elene şi franceze în prevenirea şi stingerea incendiilor a fost deosebit de apreciată, evidenţiind solidaritatea României faţă de cele două naţiuni”, a subliniat Iohannis.
Potrivit şefului statului, în ultimii ani s-au făcut importante investiţii în tehnică şi infrastructură, care corespund celor mai exigente cerinţe de siguranţă pe timpul intervenţiilor şi de pregătire şi instruire a personalului.
De asemenea, el s-a arătat convins că înzestrarea cu tehnică modernă de intervenţie va continua, astfel încât serviciile oferite celor aflaţi în dificultate să se menţină la cele mai înalte standarde.
”Dragi pompieri, societatea vă este recunoscătoare pentru dăruirea cu care vă îndepliniţi sarcinile încredinţate şi pentru sacrificiile uriaşe pe care le faceţi pentru salvarea de vieţi omeneşti, precum şi pentru protejarea bunurilor puse în pericol. Vă felicit şi vă urez succes în îndeplinirea tuturor misiunilor! La mulţi ani!”, a transmis Iohannis, în mesajul prezentat de Ion Oprişor, consilier prezidenţial – Departamentul Securităţii Naţionale.