Trump ameninţă, în alocuţiunea adresată militarilor de Thanksgiving, cu operaţiuni terestre, ”foarte curând”, împotriva ”narcotraficanţilor venezueleni”

Statele Unite urmează să înceapă – în curând – să ţintească ”traficanţi de droguri venezueleni” – în operaţiuni terestre – şi nu doar pe mare, a anunţat preşedintele american Donald Trump, în contextul unor tensiuni puternice între Washington şi Caracas, relatează AFP.

Începând din septembrie, forţele americane au ţintit peste 20 de nave suspectate de trafic cu droguri la marea Caraibilor şi Oceanul Pacific, operaţiuni soldate cu 83 de morţi.

ONU denunţă aceste operaţiuni americane drept ”execuţii extrajudiciare”.

Donald Trump acuză mai ales Venezuela de faptul că  este un artizan al traficului cu droguri care inundă piaţa americană, o acuzaţie dezminţită de către caracas.

Preşedintele american şi-a crescut presiunile prin desfăşurarea, la jumătatea lui noiembrie, la Marea Caraibilor, a celui mai mare portavion din lume, USS Gerald Ford, şi a grupului aeronaval al acestuia.

Într-o alocuţiune televizată adresată forţelor americane de Thanksgiving, joi, preşedintele american a apreciat că acest dispozitiv este un succes.

Traficul de droguri pe cale maritimă ”a fost oprit (în proporţie de) aproximativ 85%”, a dat el asigurări.

”Aţi remarcat, probabil, că oamenii nu vor să livreze (droguri) pe mare, iar noi vom începe să-i oprim şi pe uscat”, a anunţat el, subliniind că această operaţiune va începe ”foarte curând”.

Venezuela, vizată de Washington, dă asigurări că Donald Trump greşeşte ţinta şi că doar 5% dintre drogurile produse în Columbia – primul producător mondial – încearcă să tranziteze teritoriul venezuelean.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro consideră că, în realitate, este vorba despre o manevră militară care vizează să-l îndepărteze de la putere şi să acapareze rezervele de petrol ale ţării sale, vizată deja de un embargo petrolier şi sanţciuni economice.

Donald Trump a autorizat acţiuni clandestine ale Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) în Venezuela, a anunţat că nu exclude o intervenţie militară şi a dat asigurări, la mijlocul lui noiembrie, că va discuta ”la un moment dat” cu Maduro.

ARMATA VENEZUELEANĂ, ÎN ALERTĂ

Într-un mesaj televizat adresat armatei, Maduro a evocat joi ”17 săptămâni de războaie psihologice” şi a cerut armatei să rămână ”imperturbabilă” şi ”în alertă” împotriva desfăşurării americane în Caraibe.

În ultimele zile, o activitate constantă a unor avioane de luptă americane a fost întegistrată la câteva zeci de kilometri de coastele venezuelene, potrivit unor site-uri care urmăresc aeronave.

Republica Dominicană, care se învecinează cu Venezuela, a autorizat săptămâna aceasta Statele Unite să folosească instalaţii aeroportuare în cadrul desfăşurării sale, iar statul insular Trinidad şi Tobago, situat la aproximativ zece kilometri de Venezuela, a găzduit recent exerciţii ale Puşcaşilor Marini americani.

Secretarul american al Apărării Pete Hegseth i-a salutat joi, la bordul USS Gerald Ford, cu ocazia Thanksgiving, pe militarii americani aflaţi în misiune, pe care i-a catalogat drept ”nişte războinici care veghează la securitate”, fie a Statelor Unite, fie ”pe mare, luptând împotriva cartelurilor”.

Washingtonul şi-a intensificat presiunile prin desemnarea, luni, drept organizţaie teroristă străină a Cartelului Sorilor, o organizaţie a cărei existenţă rămâne de demonstrat, potrivit multor experţi, şi care, potrivit Washingtonului, este condusă de către preşedintele Maduro.

Înainte de desfăşurarea militară în Caraibe, justiţia americană a crescut la 50 de milioane de dolari valoarea unei recompense oferite în schimbul unor informaţii care să conducă la prinderea lui Nicolas Maduro.

Caracasul îşi mediatizează mai mult decât anterior operaţiunile împotriva traficului de droguri, arătând cu regularitate imagini, uneori spectaculoase, ale unor explozii ale unor laboratoare, distrugerea unor piste clandestine sau doborârea unor avioane de mici dimensiuni.

La sfârşitul lui octombrie, armata anunţa destructurarea a două tabere, prezentate ca fiind ale unor ”narco-terorişti columbieni” în sudul ţării.

În acest context tensionat, şase companii aeriene – inclusiv Iberia, TAP şi Turkish Airlines – şi-au suspendat licenţele cu Venezuela, iar din această cauză Caracasul le-a retras licenţele.

Bărbat arestat preventiv, după ce i-a furat altuia maşina sub ameninţarea cuţitului pe o stradă din Capitală/ Ulterior, a abandonat autoturismul pe o altă stradă, maşina fiind restituită păgubitului/ Poliţiştii au găsit şi cuţitul folosit de hoţ

Cluj: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a bătut partenera şi a lovit-o cu pumnii în faţă, dar şi în alte zone ale corpului / El i-a pus femeii un cuţit la gât şi a ameninţat-o cu moartea