Elena Lasconi anunţă că o dă în judecată pe femeia care a furnizat în spaţiul public informaţii conform cărora ea şi-ar fi procurat un apartament având sprijinul SRI

Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, anunţă că o dă în judecată pe femeia care a scris că ar fi obţinut un apartament în Bucureşti cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, Lasconi precizând că îi cere acesteia ”o sumă destul de mare de bani”.

”Eu apartamentul mi l-am cumpărat cu credit, prin ANL, de pe piaţa liberă, nu erau apartamente noi. Apartamentul despre care se vorbea în articolul acela, apropo, deja am angajat un avocat şi dau în judecată persoana respectivă şi am arătat şi prejudiciul pe care mi l-a adus. Nu ştiu ce a făcut doamna (cu ce s-a ocupat, profesional – n.r.), dar o să o dau în judecată pentru că prejudiciul, din punctul meu de vedere, este mare şi o să-i şi cer o sumă destul de mare de bani pentru că a scris acel articol mincinos”, a afirmat Elena Lasconi, vineri seară, în podcastul moderat de Lucian Mîndruţă. 

 
Ea a explicat că are un apartament în Sectorul 3, nu în Sectorul 2 aşa cum s-a scris în spaţiul public, Lasconi precizând are de plătit rate la acel apartament până în anul 2037.

 
În decembrie 2023, Daniela Iuliana Tobă, care se prezintă în social media drept fost şef birou relaţii publice, colonel la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi fost consilier al vicepreşedintelui Curţii de Conturi, scria despre Elena Lasconi că ar avea legături cu Serviciul Român de Informaţii, cu sprijinul căruia şi-ar fi cumpărat un apartament în Capitală. 
 
”N-ar trebui să ascundă faptul că o scurtă perioadă de timp s-a iţit în curtea SRI pe post de consilieră a lui Radu Timofte, odihnească-se. O consilieră foarte, foarte, fooooarte apropiată. Aşa zic gurile rele. Şi a stat în SRI fix până ce serviciul i-a cumpărat de pe piaţa liberă un apartament de 45.000 euro la banii de atunci şi i l-a vândut cu 15.000 euro. Un frumos apartament pe Bdul Mihai Bravu. Lenunţa l-a cumpărat cu toată suma la sacoşă, apoi a plecat din serviciu. Despre morţi numai de bine, dar scandalul cu locuinţele de serviciu din perioada de şefie a lui Timofte îl ştie toată lumea, iar blonda Lenuţa e doar una dintre toţi ăia mulţi care s-au ales cu locuinţe luate de SRI pentru rude, amante şi şmecheri din serviciu. Unii dintre ăia care au cumpărat apartamente de serviciu au trebuit să le dea înapoi, atunci cu scandalul. Cei cărora li s-au cumpărat apartamente de pe piaţă au rămas cu ele. Mie informaţia mi-a ajuns întîmplător la ureche, dar poate că Lenuţa ar trebui să scoată la lumină de acum şi celelalte bube pe care le mai are, că mai are, dacă e sfătuită deştept. Dacă nu o face acum, soto se vor găsi unii să le detoneze pentru ea anul viitor şi ar fi păcat. Fiindcă dacă ajunge în finală cu Geoană, aşa cum am speculat, cu sau fără apartament de la SRI, cu sau fără mucişori pe piept, eu cu ea am de gînd să votez”, scria Tobă pe Facebook la finalul anului trecut.

Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris: Peste 12 milioane de bilete vândute şi o rată de ocupare a locurilor de 95%

Superliga: Dinamo, scor 1-0 cu Unirea Slobozia