Mexic: Armata l-a ucis pe “Pichon”, important traficant de droguri căutat de Statele Unite

Guvernul mexican a anunţat că armata a ucis un bărbat acuzat de trafic de fentanil şi cocaină, a cărui extrădare era solicitată de Statele Unite. Pedro Inzunza Coronel a fost ucis în timpul unei operaţiuni militare antidrog în statul Sinaloa, a scris pe X ministrul mexican al Securităţii, Omar Garcia Harfuch, potrivit AFP.

Potrivit Washingtonului, el era, alături de tatăl său, unul dintre capii unei facţiuni a teribilului cartel din Sinaloa, Organizaţia Beltran Leyva. În luna mai, justiţia americană a calificat acest grup ca fiind „posibil cea mai mare reţea cunoscută de producţie de fentanil din lume”.

Bărbatul, cunoscut sub numele de „Pichon”, era vizat de o cerere de extrădare din partea unui tribunal californian, a adăugat Garcia. Acuzându-l pe Pedro Inzunza Coronel de „omucideri, răpiri, tortură şi recuperarea violentă a datoriilor pentru traficul de droguri”, ambasadorul american la Mexico, Ronald Jonhson, a precizat că „Pichon” era căutat şi în Statele Unite pentru „diverse crime”.

Preşedintele american Donald Trump a exercitat presiuni asupra Mexicului pentru a face mai mult în lupta împotriva traficului de droguri, sub ameninţarea aplicării de taxe vamale asupra produselor sale.

Paradă la Bucureşti, de Ziua Naţională – Aproape 3.000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf / Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan asistă la ceremonii

Sky News: Forţe speciale britanice au aplicat în Afganistan o „politică deliberată” de „ucidere a băieţilor care aveau vârsta la care ar fi putut să lupte”