Ronald Araujo a informat conducerea clubului FC Barcelona că trece printr-o perioadă delicată că are nevoie să o perioadă de recuperare, după cum a anunţat „Mundo Deportivo”. Cererea a fost acceptată de FC Barcelona, care susţine că îşi sprijină fundaşul.
Aflat într-o „perioadă delicată”, fundaşul uruguayan a cerut „Barça să-i acorde puţin timp pentru a se reface mental şi psihologic după situaţia stresantă prin care trece în prezent”, a dezvăluit Mundo Deportivo luni.
Informaţia a fost confirmată rapid de mai multe mass-media, printre care ESPN, care au vorbit despre un jucător în plină criză, mai ales după eliminarea sa în minutul 44 al meciului pierdut împotriva Chelsea (0-3), marţi seara, în Liga Campionilor.
Tot potrivit Mundo Deportivo, Barça şi conducerea clubului şi-au exprimat sprijinul faţă de Araujo, ai cărui agenţi au fost văzuţi la prânz ieşind din birourile clubului.
Nu s-ar fi stabilit nicio dată de revenire pentru jucătorul, apreciat de toată lumea în cadrul clubului. Întrebat luni după-amiază despre absenţa neaşteptată a lui Araujo la meciul din Liga împotriva echipei Atlético Madrid, programat marţi (la ora 22:00), antrenorul Hansi Flick a menţionat „probleme personale”, fără a da mai multe detalii.


