Mesajul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, de Ziua Națională a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj public adresat dâmbovițenilor și tuturor românilor, subliniind importanța unității, a memoriei istorice și a responsabilității față de comunitate.

În discursul său, Corneliu Ștefan a făcut referire la semnificația zilei de 1 Decembrie 1918, evocând momentul Marii Uniri de la Alba Iulia ca pe un reper de solidaritate națională și curaj colectiv:

„1 Decembrie, Ziua Națională a României, ziua în care, la fel ca în 1918, România care bate în pieptul fiecăruia dintre noi – o Românie făcută din oameni, din sacrificii, din vise – ne amintește că nu a fost niciodată doar o țară, ci o promisiune: aceea că împreună suntem mai puternici.”

Oficialul a subliniat că idealurile de unitate și progres trebuie păstrate și transmise mai departe, prin implicare civică și respect față de valorile fundamentale ale societății:

„Astăzi noi suntem moștenitorii lor și trebuie să avem întotdeauna în minte că țara noastră s-a clădit cu bunătate, cu hărnicie, cu încăpățânarea de a merge înainte chiar și atunci când părea imposibilul.”

Corneliu Ștefan a evidențiat rolul comunităților locale în păstrarea identității naționale, oferind exemple concrete din județul Dâmbovița:

„Să ne uităm în jur: în fiecare localitate din județul nostru, în fiecare familie, există oameni care ne învață această lecție – bunici care țin tradiția, mame care își cresc copiii cu respect, profesori care deschid orizonturi, tineri care visează și construiesc. Ei sunt România.”

Mesajul a fost încheiat cu un apel la continuitate și responsabilitate față de generațiile viitoare:

„Să le insuflăm copiilor și nepoților noștri, din generație în generație, dragostea și respectul pentru România. Să rămână aproape de familie și să-și clădească viitorul aici, acasă, în județul nostru.”

Sursa: Facebook – Corneliu Stefan

Apele Române: Estimăm că nerezolvarea şi amânarea problemelor de la barajul Paltinu va crea în continuare probleme de alimentare cu apă bruta pentru următoarele şase luni

Sorin Grindeanu: Haosul în administraţia locală de foarte mulţi ani are un nume, USR, pentru că sunt cei care au gestionat de ani buni mersul la Primăria Generală a Capitalei / Adevăratul duşman al bucureştenilor este Cătălin Drulă