Acţiunile Bayer au crescut marţi cu 12% după sprijinul administraţiei Trump pentru limitarea proceselor Roundup; bursele europene au închis în urcare

Bursele europene au închis marţi uşor pe plus, după o sesiune ezitantă, care a urmat declinului abrupt din prima zi a lunii decembrie, relatează CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a terminat tranzacţiile peste linia de plutire, în timp ce marile pieţe regionale au evoluat mixt.

Sectorul utilităţilor s-a numărat printre cele mai performante, cu un avans de 0,3%, fiind considerat o opţiune defensivă în perioade de volatilitate. Printre câştigători s-au aflat Orsted, cu un plus de 3%, şi EDP, care a urcat cu 1,7%.

Indicele bancar FTSE 350 a câştigat 1,2% după ce Banca Angliei a redus, pentru prima dată în zece ani, estimarea privind capitalul tampon necesar instituţiilor financiare din Marea Britanie. Autoritatea a anunţat şi că toate marile bănci britanice au trecut testele de stres, care simulează şocuri economice severe.

Printre instituţiile cu cele mai bune evoluţii s-au numărat Metro Bank, în urcare cu 2,6%, şi Lloyds Banking Group, care a crescut cu aproximativ 2%.

Mişcările au venit pe fondul aşteptărilor ca Rezerva Federală a SUA să reducă dobânzile la şedinţa din 9–10 decembrie, probabilitatea unei tăieri de 0,25 puncte procentuale fiind estimată la peste 87%.

În plan corporativ, acţiunile Bayer au avansat cu 12% după ce administraţia Trump a cerut Curţii Supreme limitarea proceselor din SUA privind erbicidul Roundup.

Compania germană se confruntă cu mii de plângeri care acuză legături între produs şi apariţia cancerului, litigii care au costat-o deja miliarde de dolari.

Solicitorul general al SUA, D. John Sauer, a susţinut poziţia Bayer, argumentând că legislaţia federală privind pesticidele ar trebui să prevaleze în faţa pretenţiilor formulate în baza legilor statelor.

Bayer, care a cumpărat Monsanto în 2018 pentru peste 60 de miliarde de dolari, a salutat sprijinul Washingtonului, afirmând că fermierii americani au nevoie de claritate reglementară.

Şi alte companii europene au raportat evoluţii importante. Acţiunile Santander au urcat cu 1,5% după vânzarea unei participaţii de 3,5% în subsidiara poloneză Santander Polska, într-o tranzacţie de aproximativ 473 milioane de dolari, banca rămânând cu 9,7% din unitate.

Pe partea macroeconomică, inflaţia din zona euro a urcat uşor în noiembrie, la 2,2%, peste aşteptările analiştilor. În Marea Britanie, datele British Retail Consortium au arătat o scădere anuală de 0,6% a preţurilor din magazine la început de noiembrie, în timp ce inflaţia la alimente a coborât de la 3,7% la 3%.

Indicele preţurilor locuinţelor publicat de Nationwide a indicat o încetinire a creşterii pieţei imobiliare: preţul mediu al unei locuinţe a urcat cu 1,8% în ritm anual, până la 272.998 lire sterline, sub ritmul din octombrie, de 2,4%.

 

Sabrina Carpenter condamnă utilizarea ”malefică” a muzicii sale într-un videoclip al Casei Albe – VIDEO

Macron vizitează China cu Ucraina pe agenda discuţiilor