Adrian Streinu-Cercel, despre aşa-numita lege HIV: Din punctul meu de vedere, în a doua parte a anului 2026, această lege ar putea fi promulgată

Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul Adrian Streinu-Cercel, anunţă că, cel mai probabil în cursul anului 2026, va fi adoptată aşa-numita lege HIV. El afirmă că din februarie comisia de sănătate din Senat va discuta cu comisia din Camera Deputaţilor şi cu oficialii din Ministerul Sănătăţii pe tema acestui act normativ. ”Din punctul meu de vedere, în a doua parte a anului 2026, această lege ar putea fi promulgată”, a adăugat Adrian Streinu-Cercel.

„O nouă lege HIV vom avea în 2026. Dacă apăsaţi pe pedală şi veniţi mai des la comisie, evident că va merge mai repede. Am primit documentele iniţiale şi mă uit pe ele”, le-a transmis Adrian Streinu Cercel medicilor infecţionişti care participă, miercuri, la o dezbatere naţională privind prevenirea, diagnosticul şi tratamentul HIV în România.

Acesta a explicat că senatorii din comisia de sănătate vor discuta, pe acest subiect, cel mai probabil din februarie anul viitor, cu colegii deputaţi din comisia de sănătate şi apoi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. 
”Din punctul meu de vedere, în a  doua parte a anului 2026, această lege ar putea fi promulgată”, a adăugat Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit medicului, România are „tot ce trebuie la îndemână” în aşa fel încât să pună capăt „acestei pandemii care a mai rămas”, cea de HIV, Adrian Streinu-Cercel făcând referire, în acest context, la medicamente antivirale cu acţiune îndelungată şi anticorpi monoclonali.
„Mi-aş dori ca şi la nivelul UE să se ia măsuri cât se poate de clare pentru trecerea la testare pe scară largă pentru HIV şi hepatită.  (…) Cred că România are posibilitatea să demonstreze lumii întregi că, dacă are o politică coerentă şi convergentă în acest domeniu se pot limita foarte multe problemele legate de infecţia cu HIV şi, de ce nu, chiar oprirea transmiterii acestui virus”, a adăugat Adrian Streinu-Cercel.

Opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR” / Iniţiatorii spun că au 119 semnături / Moţiunea de cenzură va fi depusă vineri

Doi poliţişti de penitenciar acuzaţi că au procurat droguri de mare risc pe care intenţionau să le vândă deţinuţilor au fost reţinuţi/ Cei doi le-ar fi adus ilegal şi telefoane mobile unor deţinuţi/ Ce au găsit poliţiştii la percheziţii