Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, întrebat despre acuzaţiile aduse candidatului PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluţă, privind achiziţia de case de către familia sa, că suntem în campanie electorală şi nu vrea să se refere nominal la ceva, dar, ca fenomen general, avem corupţie la multe niveluri, el menţionând că există o lipsă de responsabilitate împotriva corupţiei la nivelul Ministerului Public.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat cum comentează dezvăluirile care au apărut recent despre familia candidatului PSD Daniel Băluţă, potrivit cărora părinţii lui, pensionari, au cumpărat 8 apartamente, inclusiv un penthouse în valoare de 500.000 de euro.
”Suntem în campanie electorală şi nu vreau să mă refer nominal la ceva, dar, ca fenomen general, avem corupţie la multe niveluri. Este o corupţie la autorităţi, care fie emit, fie ar trebui să verifice diferite fapte, acte şi nu o fac. Există o corupţie la instituţiile de control, care ar trebui să verifice ce fac alte instituţii care dau acte, nu o fac. Şi există o lipsă de responsabilitate împotriva corupţiei la nivelul Ministerului Public”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.


