Constructorul francez de avioane Airbus şi-a redus miercuri estimările de livrări, după câteva zile dificile, marcate de probleme tehnice ce afectează familia de aeronave A320, relatează CNBC.
Luni au apărut informaţii despre un defect care ar afecta zeci de aeronave A320. Ulterior, Airbus a confirmat existenţa unei probleme de calitate la ”un număr limitat” de panouri metalice din fuselaj, precizând că sursa a fost ”identificată şi izolată”.
Incidentul a venit după ce, vineri, compania a ordonat o actualizare software urgentă pentru aproximativ 6.000 de aeronave din seria A320, măsură care a dus la blocarea la sol a unei părţi semnificative din flota de avioane cu un singur culoar, afectând călătorii din întreaga lume.
Acţiunile Airbus s-au prăbuşit cu aproape 7% luni şi marţi, la Paris, investitorii temându-se de apariţia unor probleme de calitate mai extinse, similare celor care au lovit Boeing în ultimii ani.
Compania a explicat reducerea ţintei de livrări printr-o ”problemă recentă de calitate la furnizor, care afectează panourile de fuselaj şi fluxul de livrare al familiei A320”.
Airbus estimează acum că va livra 790 de avioane comerciale în 2025, cu 30 mai puţine decât indicaţiile anterioare.
Previziunile financiare rămân neschimbate: 7 miliarde de euro profit operaţional ajustat şi circa 4,5 miliarde de euro flux de numerar liber înainte de finanţarea clienţilor.
Acţiunile Airbus au revenit miercuri pe creştere, urcând cu 4% la Paris, după clarificările companiei. Analiştii Jefferies au precizat că nu toate cele 30 de aeronave eliminate din ghidaj vor necesita înlocuirea pieselor, fiind necesare momentan doar teste nedistructive.
Problema panourilor de fuselaj este legată de componente furnizate de firma spaniolă Sofitec Aero, au declarat surse pentru CNBC.
Actualizarea software a Airbus a fost emisă după un incident din 30 octombrie, când un A320 operat de JetBlue a pierdut brusc altitudine din cauza unei erori de control al zborului, provocând rănirea unor pasageri. Aeronava, care zbura din Cancun către New Jersey, a efectuat o aterizare de urgenţă la Tampa, Florida.
Dificultăţile Airbus apar într-un moment în care rivalul Boeing continuă să se confrunte cu probleme cronice de calitate şi supraveghere, după incidentul din ianuarie anul trecut, când un panou de uşă al unui 737 MAX operat de Alaska Airlines s-a desprins în zbor.
Totuşi, Boeing indică semne de revenire: marţi, directorul financiar Jay Malave a spus că livrările modelelor 737 şi 787 ar trebui să crească anul viitor, iar CEO-ul Kelly Ortberg a arătat că pierderile trimestriale ale companiei sunt în scădere.


