Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti (RASP) Ploieşti, instituţie aflată în subordinea autorităţilor locale din municipiu, are conturile blocate, după ce a fost sancţionată pentru că a folosit o staţie de epurare veche de jumătate de secol, pentru care, în primă fază, fusese emisă autorizaţie de funcţionare ca pentru o staţie de epurare modernă, iar ulterior staţia a funcţionat fără a exista deloc autorizaţie. În prezent, staţia se află în administrarea unui operator privat pentru care, conform oficialilor RASP Ploieşti, s-au făcut derogări privind funcţionarea staţiei de epurare.
Directorul RASP Ploieşti, Vasile Ionescu, a declarat, joi, pentru News.ro că „Apele Române”, prin administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău Ialomiţa, a blocat conturile RASP Ploieşti după ce Regia, aflată în subordinea autorităţilor locale, a fost nevoită să folosească o staţie de epurare veche de jumătate de secol, iar la un moment dat pentru acea staţie nu a mai fost emisă autorizaţie de funcţionare.
„Avem blocate conturile şi în bănci şi în trezorerie pe sumele pe care le avem primite ca penalităţi când eram operator al staţiei de epurare a apelor uzate, de către ANAR Buzău. Sumele cumulate începând cu anul 2023, când noi am avut în administrare o staţie de epurare veche, dar cu autorizaţie cu alte norme de încadrare, ca şi cum ar fi fost o staţie de epurare nouă, de aici au apărut aceste penalităţi. Ulterior nu s-a mai emis autorizaţie pentru funcţionarea staţiei de epurare şi atunci am funcţionat fără autorizaţie şi atunci s-au aplicat de zece ori sumele rezultate ca penalităţi şi am ajuns la o valoare totală de 47 de milioane de lei, 9,6 milioane de euro”, a declarat Vasile Ionescu pentru News.ro.
Acesta a explicat că RASP Ploieşti a primit în administrare o staţie de epurare a apelor veche, cu treaptă mecanică, însă autorizaţia emisă a fost pentru o staţie de epurare modernă, cu trepte terţiare.
Potrivit lui Vasile Ionescu staţia de epurare veche a funcţionat de la începutul acestui an şi până în luna septembrie fără autorizaţie.
Întrebat ce s-a întâmplat între timp cu staţia de epurare care a provocat problemele legate de blocarea conturilor, Vasile Ionescu a răspuns că aceasta a fost trecută în administrarea unei firme private, pentru care s-au dat derogări.
„Staţia de epurare veche a fost predată pe 3 septembrie (2025 – n.r.) către operatorul care a avut-o şi iniţial, Apa Nova. El şi-a prelungit contractul cu 12 ani şi jumătate în 2024 şi a preluat staţia nouă, c are trebuia finalizată, că de aici ni se trag şi nouă problemele, că noi nu aveam acea staţie modernă. Acum au preluat-o şi pe cea veche, şi pe cea nouă, ei având derogare în acest sens de la ABA Buzău, dar noi nu am avut nicio derogare”, a subliniat Vasile Ionescu.
Acesta a precizat că instituţia a mai avut conturi blocate în trecut, din acelaşi motiv. Şeful RASP Ploieşti mai spune că, din cauza blocării conturilor, instituţia nu îşi pate plăti utilităţile şi speră ca măcar sumele aferente salariilor să fie disponibile. El precizează că ANAR a decis să blocheze conturile deşi RASP a solicitat eşalonarea datoriilor.


