IGSU: Viitură în judeţul Galaţi; două persoane au fost găsite decedate (FOTO-VIDEO)

Două persoane au fost găsite decedate în localităţile Pechea şi Drăguşeni din judeţul Galaţi în urma viiturii produse din cauza fenomenelor meteo din ultimele 24 de ore, a informat sâmbătă dimineaţa Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, efecte semnificative ale fenomenelor hidrometeorologice au fost înregistrate în judeţul Galaţi. În urma cantităţilor mari de precipitaţii căzute, în localităţile Pechea şi Griviţa s-a produs o viitură şi s-a intervenit pentru salvarea şi evacuarea a peste 40 persoane din locuinţe, surprinse de volumul mare de apă. Din nefericire, în urma acţiunilor de căutare, două persoane au fost găsite decedate, în localităţile Pechea şi Drăguşeni.

 

În ultimele 24 de ore, din cauza precipitaţiilor abundente au fost afectate 19 localităţi din opt judeţe – Argeş, Bacău, Buzău, Galaţi, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea şi Vrancea.

IGSU precizează că s-a intervenit pentru evacuarea apei din 14 case, 25 de curţi, cinci beciuri, 11 subsoluri de bloc, cinci străzi, două instituţii publice, doi operatori economici. Totodată, echipajele au acţionat şi pentru degajarea a 29 de copaci doborâţi de vânt şi un stâlp căzut pe carosabil. În urma acestor evenimente, opt autoturisme au fost avariate.

 

Circulaţia rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil pe DN 7 în judeţul Vâlcea şi pe DJ 203C în judeţul Buzău şi este blocată în continuare pe DJ 159 în judeţul Neamţ din cauza aluviunilor de pe carosabil.

„Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitaţiilor abundente, la nivel naţional sunt pregătiţi să intervină pompieri, poliţişti, jandarmi, dar şi autorităţile publice din zonele afectate. În continuare se intervine în localităţi din judeţul Galaţi cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundaţiilor produse”, precizează IGSU.

 

Conform sursei citate, pentru judeţul Galaţi a fost suplimentat dispozitivul cu alte patru bărci din judeţele Vaslui, Ialomiţa, Bacău şi Buzău.

A fost instituită permanenţa la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase şi a fost activată grupa operativă la nivelul a nouă judeţe – Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui.

De asemenea, au fost emise şase mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a cinci judeţe – Argeş, Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui – şi patru mesaje prin sistemul CRAWL-TVR în judeţele Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

UPDATE – IGSU – 19 localităţi din 8 judeţe, afectate de ploile abundente. Case, curţi şi instituţii publice, inundate, 29 de copaci doborâţi de vânt. Judeţul Galaţi, cel mai afectat – 4 persoane au murit /Premierul Ciolacu merge în Galaţi – FOTO, VIDEO

Tenis: Caroline Garcia, în semifinale la Guadalajara (WTA)