Miniştrii Transporturilor din UE resping o propunere a CE cu privire la introducerea de controale tehnice anuale obligatorii ale maşinilor şi camionetelor mai vechi de 10 ani, pentru a nu ”impune cheltuieli suplimentare proprietarilor de vehicule”

Miniştrii europeni ai Transporturilor au respins joi o propunere a Comisiei Europene (CE) care voia să introducă controale tehnice anuale obligatorii ale maşinilor şi camionetelor mai vechi de zece ani, relatează AFP.

În prezent, aceste vehicule sunt supuse, în Uniunea Europeană (UE), unor controale obligatorii din doi în doi ani, iar anumite ţări – ca Franţa şi Germania – impun aceeaşi regulă maşinilor mai vechi de patru ani.

În vederea unei consolidări a siguranţei rutiere şi a luptei împotriva poluării, Comisia a propus în aprilie să se treacă la un sistem de control anual obligatoriu, în cadrul unei revizuiri a reglementărilor care datează din 2014.

Însă miniştrii Transporturilor, reuniţi la Bruxelles, s-au opus acestei măsuri.

Ei vor ca actualul sistem să fie păstrat – un control la doi ani -, pentru a nu ”impune cheltuieli suplimentare proprietarilor de vehicule”, potrivit unui comunicat.

Ei au aprobat însă – parţial – alte propuneri ale Comisiei, de exemplu desfăşurarea unor noi metode de control al emisiilor de dioxid de azot şi de particule fine, şi dispoziţii împotriva trucării odometrelor, care înregistrează kilometrii parcurşi.

Aceste decizii nu însă forţă de lege.

Ele este necesar să obţină acordul Parlamentului European (PE), care nu a adoptat încă o poziţie cu privire la propunerile CE.

În cazul unui dezacord între Cei 27 şi PE, părţile este necesar să negocieze un compromis.

Potrivit Comisiei, aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere anul trecut.

RMN Mobil, inaugurat, în premieră pentru România, la Spitalul de Urgenţe ”Nicolae Oblu” din Iaşi. Ministrul Alexandru Rogobete: Pentru prima dată, un spital poate realiza investigaţii imagistice direct în sala de operaţie şi în Terapie Intensivă

MIPE lansează un apel de proiecte dedicat consolidării dialogului social şi dezvoltării parteneriatelor pentru ocupare şi formare în Valea Jiului