Campanie electorală la Găești: Corneliu Ștefan continuă să susțină candidatura lui Alexandru Iorga și promite continuitate în investițiile județene

Mai sunt doar câteva zile până la alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025, iar discuțiile directe cu electoratul se intensifică.

În acest context, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat la o acțiune electorală în municipiul Găești, alături de Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, și de echipa organizației PSD Găești. Vizita a inclus întâlniri directe cu cetățenii și discuții despre prioritățile de dezvoltare ale orașului.

Corneliu Ștefan a reiterat sprijinul pentru candidatul PSD la Primăria Găești, Alexandru Iorga, și a subliniat importanța unei administrații locale implicate și conectate la proiectele județene: „La Găești, schimbarea începe cu oameni care chiar muncesc pentru comunitate. Alexandru Iorga este unul dintre ei, iar Consiliul Județean Dâmbovița va fi alături de el pentru ca orașul să crească așa cum merită.”

Totodată, Ștefan a evidențiat că investițiile județene în infrastructură, educație și servicii publice trebuie dublate de o administrație locală capabilă să colaboreze eficient: „Proiectele noastre sunt făcute ca oamenii să simtă, concret, că lucrăm pentru a le îmbunătăți viața. Așa construim peste tot în județ, așa vom construi și la Găești: prin muncă și prin colaborare.”

În cadrul întâlnirilor cu cetățenii, Corneliu Ștefan a remarcat interesul locuitorilor pentru dezvoltarea orașului și a transmis un mesaj de încredere în opțiunea electorală a comunității: „Am stat din nou de vorbă cu locuitorii și am văzut că fiecare găeștean știe ce este important pentru oraș și ce trebuie făcut. Sunt convins că, pe 7 decembrie, găeștenii vor alege ceea ce este cu adevărat spre binele lor. Îl vor alege pe Alexandru Iorga.”

Material publicitar politic
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Dâmbovița
CMF: 51250001
Alegeri locale parțiale, 7 decembrie 2025
Notificarea privind transparența: www.media-minds.ro/campanie-electorala-2025


Sursa: Facebook – Corneliu Stefan

Vlad Cristache refuză prelungirea mandatului de manager interimar la Teatrul Excelsior: „Nu vreau sa mai validez aceasta poziţie vulnerabilă”

Un raton, găsit beat mort după ce a dat o spargere la un magazin de alcool, în estul SUA