ALEGERI LOCALE PARŢIALE – Ana Ciceală: Am votat în dimineaţa aceasta cu gândul la copiii oraşului nostru, la tinerii oraşului nostru, la toţi bucureştenii şi la cum va arăta oraşul nostru pentru viitor

Candidatul SENS la Primăria Capitalei, Ana Ciceală, a afirmat că a votat cu gândul la cetăţenii din Bucureşti şi la modul în care va arăta oraşul în viitor. Ea a precizat că oamenii s-au obişnuit să îşi trăiască vieţile pe de o zi pe alta, cu capul în pământ, fără să se mai gândească la modul în care ar putea construi viitorul.

”Vreau să transmit un mesaj astăzi, în ziua votului, despre încredere şi speranţă, vieţile noastre pot să fie şi despre speranţă şi despre curaj şi putem să reînnoim încrederea dintre noi. Am votat în dimineaţa aceasta cu gândul la copiii oraşului nostru, la tinerii oraşului nostru, la toţi bucureştenii şi la cum va arăta oraşul nostru pentru viitor. Ne-am obişnuit să ne trăim vieţile de pe o zi pe alta, cu capul în pământ fără să ne mai gândim despre cum am putea construi viitorul nostru”,  a declarat Ana Ciceală, la ieşirea din secţia de votare.

Ea precizat că duminică e o zi bună pentru a începe construirea acestui viitor.
”Am votat într-un minut, a fost foarte uşor să votăm. Îi încurajez pe toţi bucureştenii să facă asta cât mai devreme”, a adăugat candidatul SENS la Primăria Generală.

ALEGERI LOCALE PARŢIALE – Primarul Buzăului, Constantin Toma, dupa votul pentru şefia CJ: Nu pot spune cu cine am votat. Bănuiţi. Trebuie să mergem înainte. Sunt un tip pragmatic, energic şi sper ca proiectele judeţului Buzău să aibă cale deschisă – FOTO

ALEGERI LOCALE PARŢIALE – Silviu Iordache, candidat independent la şefia CJ Buzău: Am votat plin de speranţă, am votat pentru schimbare, pentru că de prea mulţi ani avem politicieni, preşedinţi de CJ care se gândesc mai mult la propriul buzunar – FOTO