ANPIS face în decembrie plăţi în avans ale unor beneficii sociale: alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a virat, în 8 decembrie, prin agenţiile teritoriale (AJPIS), sumele aferente drepturilor lunii noiembrie 2025, pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistenţă socială: alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

„Pentru a ne asigura că cetăţenii primesc banii înainte de Sărbătorile de iarnă, ANPIS prin agenţiile teritoriale va vira în avans sumele pentru beneficiile de asistenţă socială care de regulă se plăteau spre final de lună. Astfel, în decembrie, drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor ajunge în conturile bancare în data de 12 decembrie 2025, iar plata acestora prin mandat poştal, se va realiza în perioada 18–24 decembrie 2025”, a informat, luni, instituţia.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru alte beneficii sociale, precum venitul minim de incluziune (VMI), alocaţia de plasament, indemnizaţia lunară de hrană pentru TBC şi alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, plăţile se vor face în 19 decembrie 2025 pentru cei care au optat să primescă banii pe card şi cel târziu în 24 decembrie 2025 pentru beneficiarii care au solicitat drepturile prin mandat poştal.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) prin cele 42 de agenţii teritoriale oferă sprijin concret în viaţa de zi cu zi a persoanelor şi familiilor fiind un sprijin real pentru oamenii care trec prin perioade dificile, se mai arată în comunicatul citat.

Argeş: Câine închis de stăpân într-o autoutilitară, salvat de către poliţişti. Animalul era neîngrijit

UPDATE – Instanţa supremă amână pronunţarea în cazul senatorului Paul Ciprian Pintea, care a făcut apel la decizia de condamnare pentru conducere fără permis/Recent, Pintea a fost prins din nou conducând fără permis